V-a ediție a ”Concertului de muzică religioasă ucraineană” la Pâncota

A V-a ediție a ”Concertului de muzică religioasă ucraineană” a avut loc sâmbătă, 24 septembrie,  în așezământul cultural din Pâncota, județul Arad. Evenimentul, organizat de Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Arad, cu susținerea primăriei Pâncota, se bucură deja de o largă apreciere,  reușind să reunească peste 400 de persoane în orașul arădean: interpreți, invitați și spectatori.
În sală au fost prezenți reprezentanți ai conducerii UUR,  în frunte cu președintele Uniunii, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, ai administrației publice locale, ai instituțiilor de învățământ, precum și numeroși membri ai comunității ucrainene din județul Arad și nu numai.
În cadrul concertului au susținut recitaluri grupul coral al bisericii ortodoxe din Bistra, Maramureș, grupul de copii de la școala gimnazială Chier, grupul coral al bisericii ortodoxe din Vasile Goldiș, grupul coral ”Zelena lișcena” din Caraș-Severin, grupuri corale de copii de la școala gimnazială Târnova, grupul coral al bisericii penticostale din Repedea, grupul coral Calena din Lugoj, grupul coral bărbătesc al bisericii penticostale din Agrișu Mare, fanfara bisericii penticostale din Șicula, precum și solistele Ana Miculaiciuc, Alexandra Păun-Miculaiciuc, Maria Ignișca și surorile Pintea din satul Dud.
Pricesnele, acele cântări bisericești care vin să mângâie sufletul și să înalțe gândurile la Dumnezeu, au creat o atmosferă deosebită și au adus bucurie sufletească tuturor celor prezenți în sală. Unul dintre momentele de o mare încărcătură emoțională ale evenimentului a fost apariția pe scenă a unui grup de 16 copii ucraineni, refugiați în Arad. Aceștia au interpretat cântece în limba ucraineană și au fost răsplătiți cu ropote de aplauze din partea spectatorilor.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...