Ceremonia de deschidere a campionatului de fotbal a echipelor ucrainene din diaspora

Miercuri, 24 august, când ucrainenii de pretutindeni au sărbătorit Ziua Independenței Ucrainei, la Centrul Național de Fotbal Buftea a avut loc ceremonia oficială de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal al Diasporei Ucrainene, ediția a X-a. Ediția aniversară a competiției de fotbal, organizată în mod tradițional în Ucraina, se desfășoară, în premieră, în România, din cauza războiului declanșat de Rusia. Campionatul este organizat de Uniunea Ucrainenilor din România, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Sportului din România și Organizația Internațională a Comunităților Ucrainene «Fourth Wave».
La evenimentul de deschidere a competiției au luat parte președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, secretarii de stat în cadrul Ministerului Sportului din România, Thomas Moldovan și Flavius Sirop, subsecretarul de stat la același minister, Radu Dumitru Antohi, Florin Şari și Alexandru Cândea din partea Federației Române de Fotbal, precum și noul ambasador al Ucrainei la București, Ihor Prokopchuk.
Nicolae-Miroslav Petrețchi a mulțumit participanților și partenerilor care au făcut posibilă organizarea acestui campionat în România, iar reprezentanții ministerului și ai FRF și-au exprimat disponibilitatea de a susține sportul ucrainean atât timp cât va fi necesar. Deschiderea oficială a ediției jubiliare a Campionatului Mondial de Fotbal al Diasporei Ucrainene s-a încheiat  cu un program artistic de dansuri populare şi cântece ucrainene, susținut de grupurile artistice ”Vesna” din Botoșani și ”Veselka” din Tulcea.
Anul acesta la competiția fotbalistică participă peste 150 de sportivi, 8 echipe din 4 țări – Israel, Polonia, România și Ungaria. Meciurile se vor desfășura în perioada 25 – 29 august, pe terenul Centrului Național de Fotbal Buftea. Primele două echipe din grupe vor merge în semifinale, iar câștigătorii vor juca ulterior finala.
Amintim că, în 2021, echipa filialei maramureșene a Uniunii Ucrainenilor din România a devenit campioana mondială la fotbal a echipelor ucrainene din diaspora, după ce în finală a învins selecționata Israelului, cu scorul de 4-3, în urma loviturilor de departajare.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...