Uniunea Ucrainenilor din România invită tinerii la un program de Internship

Uniunea Ucrainenilor din România organizează, în perioada 11 – 25 august 2022, un nou stagiu de practică. Acesta se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani, interesați de cultura minorității ucrainene din România și/sau de activitățile desfășurate de Uniunea Ucrainenilor din România.
Doritorii se pot înscriere între 20 și 29 iulie. Aceștia trebuie să depună dosarele de înscriere în format fizic, la sediul filialei în cadrul căreia doresc să își desfășoare stagiul sau online, la adresa de e-mail a sediului central/filialei județene a UUR. Dosarul de candidatură trebuie să conțină o scrisoare de intenție și CV (format Europass). Candidații vor fi selectați în baza concursului de dosare, vor fi acceptate maxim trei persoane în fiecare filială județeană și 3 la sediul central. Rezultatele selecției de dosare vor fi anunțate pe 3 august.
Activități propuse în cadrul internshipului:
– participarea activă la redactarea documentației necesare desfășurării acțiunilor;
– brainstorming privind identificarea viitoarelor acțiuni organizate de UUR pentru etnicii ucraineni;
– participare la organizarea evenimentelor și acțiunilor UUR.
Pe toată durata stagiului participanții vor avea un îndrumător, care va coordona activitatea acestora și va oferi informații esențiale despre modul în care funcționează Uniunea Ucrainenilor din România, precum și despre minoritatea ucraineană din România.
Cei mai activi vor fi răsplătiți cu premii în bani: premiul I – 1.500 de lei; premiul II – 1.300 de lei; premiul III – 1.200 de lei.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...