„Zadunaiska Sici” la un eveniment dedicat “Zilei Internaţionale a Limbii Materne”

În data de 21 februarie, Ansamblul de cântece şi dansuri tradiţionale ucrainene „Zadunaiska Sici”-tineret și președinta comisie pentru educație a UUR, Elvira Codrea au reprezentat Uniunea Ucrainenilor din România la un eveniment dedicat “Zilei Internaţionale a Limbii Materne”, organizat la un mall de Primăria Sectorului 5, Bucureşti, prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”.
Doamna Elvira Codrea a susţinut o alocuţiune în care a evidenţiat importanţa marcării Zilei Internaţionale a Limbii Materne şi necesitatea păstrării limbii materne, cunoscut fiind faptul că minoritatea ucraineană reprezintă a treia etnie ca pondere din România.
Tinerii membri ai Ansamblului “Zadunaiska Sici” au încântat publicul cu poezii pe versurile scriitorului ucrainean Taras Şevcenko, precum şi cu dansuri şi cântece tradiţionale ucrainene.

La eveniment au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice centrale şi locale, precum şi ai organizaţiilor minorităţilor etnice, care au ca scop promovarea identităţii culturale a fiecărei etnii din România.

În prima parte a zilei, Ansamblul “Zadunaiska Sici” a participat la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României, organizat la Complexul Expoziţional-Romexpo din Bucureşti, unde a prezentat dansuri tradiţionale ucrainene, promovând în acelaşi timp biodiversitatea şi multiculturalitatea din Delta Dunării.

Citiți în continuare…

UUR îl sărbătorește pe Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele Uniunii Ucrainenilor din România și reprezentantul minorității ucrainene în Parlamentul României

Ziua de astăzi este de o importanță majoră pentru Uniunea Ucrainenilor din România, întrucât celebrăm aniversarea dlui. Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele...

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...