Inițiere în dansuri populare ucrainene la Crasna Vișeului

La sediul Organizației locale Crasna Vișeului a Uniunii Ucrainenilor din România, jud. Maramureș, a avut loc joi, 11 septembrie, o activitate dedicată copiilor și tinerilor, având ca temă inițierea în dansuri populare ucrainene.

Cei 12 participanți au făcut primii pași în universul coregrafiei tradiționale, învățând elemente de bază ale unor dansuri reprezentative și descoperind bogăția și energia folclorului ucrainean. Activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și prietenoasă, unde entuziasmul și curiozitatea au fost principalele ingrediente.

Evenimentul a fost organizat de dl. Bejera Cristi Vasile, secretarul Organizației locale Crasna Vișeului, cu sprijinul comunității locale, având ca obiectiv apropierea noilor generații de tradițiile culturale ale ucrainenilor din zonă.

Pentru Uniunea Ucrainenilor din România, astfel de inițiative reprezintă mai mult decât simple activități culturale. Ele sunt o investiție în viitor, prin care tinerii sunt încurajați să descopere, să înțeleagă și să ducă mai departe identitatea, valorile și tradițiile moștenite din generație în generație.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...