În ziua de 19 septembrie 2025, secretarul Reprezentanței Constanța a UUR a participat la un eveniment public organizat de Asociația Novapolis / Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare – Seminar Advocacy „Rolul autorităților publice și cooperarea multi-actori în sprijinirea refugiaților ucraineni din România”, organizat în cadrul proiectului ConstantaAID4Ukrainians: Ajutor pentru refugiații ucraineni și RTT din Constanța și regiunea de Sud-Est, K-ROM-2022-4068 și implementat, la Constanța, în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2025, de către Asociația Novapolis (președinte – doamna Iris Alexe), prin intermediul Centrului ROUA Constanța, cu sprijinul financiar al Diakonie Katastrophenhilfe.
Seminarul a avut ca obiectiv identificarea la zi a acțiunilor de advocacy întreprinse la nivel național, regional și local pentru a oferi sprijin și suport refugiaților ucrainieni care au venit în România. Evenimentul a inclus totodată discuții și dezbateri pe tema cooperării dintre autoritățile publice și organizațiile societății civile în scopul sprijinirii incluziunii cetățenilor ucraineni în România (regiunea Dobrogea în particular), precum și provocările, oportunitățile și măsurile și instrumentele dezvoltate până în prezent.
La lucrările Seminarului au luat parte reprezentanți ai unor instituții internaționale (Reprezentanța UNHCR în România), ai autorităților locale cu atribuții în domeniul managerierii situației comunității de refugiați ucraineni (Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța, Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galați, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă / AJOFM Constanța, DGASPC Constanța etc.), precum și ai organizațiilor non-guvernamentale implicate în sprijinirea refugiaților ucraineni din România (Fundația CNRR & Coaliția pentru Drepturile Migranților și Refugiaților / CDMiR, Fundația Baylor Marea Neagră Constanța, Centrul pentru Inovare Publică, JRS, Word Vision etc).
Președintele Asociației Novapolis a prezentat în cadrul dezbaterii publice, rezultatele intermediare și principalele activități ale proiectului, derulat în perioada septembrie 2022 – septembrie 2025.
În cadrul celor două paneluri
participanții au analizat modalitățile și soluțiile optime privind consolidarea sprijinului acordat refugiaților ucraineni din România, în particular în județul Constanța, prin diversificarea și multiplicarea cooperării inter-instituționale.
Secretarul Reprezentanței Constanța a Uniunii Ucrainenilor din România a evidențiat, cu această ocazie, rolul și locul Uniunii Ucrainenilor din România în procesul sprijinirii refugiaților ucraineni din România, detaliind activitățile și programele de sprijin desfășurate de UUR până în prezent în acest domeniu, anvergura resurselor atrase în vederea implementării acestor activități, precum și capacitatea UUR de a coopta, în derularea acestora, parteneri instituționali valoroși ai Uniunii din România, Ucraina și țări terțe.
Evenimentul s-a încheiat cu formularea de recomandări și concluzii privind consolidarea cooperării și parteneriatelor dintre actorii centrali și locali în domeniul consolidării sprijinului pentru refugiații ucraineni din România (în particular din Constanța), în special în vederea creării unui sprijin sistemic de facilitare a șederii pe termen lung a refugiaților care sunt interesați de stabilirea definitivă în România și, complementar, a unui sistem integrat de sprijinire a revenirii în Ucraina a refugiaților, îndată ce situația din această țară o va permite.

