Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a adresat o întrebare scrisă Ministrului Sănătății, domnul Alexandru Rogobete, în care a semnalat situația critică a accesului la servicii medicale primare pe Valea Ruscovei, județul Maramureș.
Deși articolul 34 din Constituția României garantează dreptul la ocrotirea sănătății, accesul real al cetățenilor la servicii medicale rămâne o provocare majoră. România se confruntă cu un deficit grav de medici de familie, în special în mediul rural și în zonele de frontieră, inclusiv acolo unde trăiesc comunități importante de etnici ucraineni.
Conform datelor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, la începutul anului 2025 existau peste 1.500 de posturi vacante de medici de familie, dintre care peste 75% în mediul rural. Totodată, peste 175 de localități din țară nu mai au niciun medic de familie, iar îmbătrânirea corpului medical agravează această criză.
Nicolae-Miroslav Petrețchi arată că această problemă se manifestă deosebit de acut și pe Valea Ruscovei, județul Maramureș, unde în comunele Ruscova, Repedea și Poienile de sub Munte, care însumează peste 18.000 de locuitori, majoritatea etnici ucraineni, deficitul de medici de familie a atins un nivel critic. În comuna Poienile de sub Munte, doi dintre cei patru medici își vor înceta activitatea în luna noiembrie, ceea ce va afecta direct accesul celor 9.200 de locuitori la servicii medicale primare. În Repedea și Ruscova se prefigurează o situație similară, unde un singur medic va fi responsabil pentru mii de pacienți.
Deși autoritățile locale au modernizat cabinetele medicale și au oferit locuințe de serviciu, problema persistă, amenințând dreptul fundamental al cetățenilor la sănătate.
Deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi solicită Ministrului Sănătății să comunice măsurile concrete care vor fi adoptate pentru a asigura continuitatea actului medical pe Valea Ruscovei și pentru a preveni pierderea accesului la servicii medicale primare în aceste comunități. Acesta subliniază că accesul la servicii medicale primare este un drept fundamental, nu un privilegiu, iar soluționarea acestei crize trebuie să devină o prioritate reală pentru autoritățile centrale.
