Deschiderea Forumului Ucrainenilor din Europa de Est, în Polonia

Vineri, 12 decembrie, Nicolae-Miroslav Petrețchi a participat, în calitate de vicepreședinte al Congresului Mondial al Ucrainenilor pentru Europa de Est, președinte al Uniunii Ucrainenilor din România și conducător al lucrărilor Forumului Ucrainenilor din Europa de Est, la deschiderea oficială a evenimentului desfășurat în perioada 12–14 decembrie 2025, la Casa Populară Ucraineană din Przemyśl, Polonia.

În aceste zile, Nicolae-Miroslav Petrețchi conduce delegația Uniunii Ucrainenilor din România, formată din 16 reprezentanți, la acest eveniment de amploare care reunește peste 130 de participanți din 13 țări, reprezentând organizațiile ucrainenilor din Europa de Est, între care Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Polonia și Slovacia. Forumul este organizat sub egida Congresului Mondial al Ucrainenilor și a Congresului European al Ucrainenilor și reunește comunități și instituții partenere dedicate sprijinirii Ucrainei, consolidării cooperării regionale și afirmării identității ucrainene.

În alocuțiunea sa, Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat importanța acestui Forum, organizat într-un context marcat de agresiunea armată pe scară largă a Federației Ruse împotriva Ucrainei și de războiul hibrid îndreptat împotriva Europei, care readuc Europa de Est în postura de verigă vulnerabilă a continentului, necesitând protecție și solidaritate. A evidențiat faptul că Federația Rusă desfășoară un război hibrid complex împotriva statelor din regiune, având ca obiective adâncirea diviziunilor dintre Est și Vest, subminarea încrederii în instituțiile europene, diminuarea sprijinului pentru Ucraina, alimentarea curentelor populiste și contestarea apartenenței statelor est-europene la valorile civilizației democratice.

În acest context, președintele UUR a arătat că ucrainenii din Europa de Est trebuie să își intensifice eforturile pentru a sprijini statele în inițiativele lor de susținere a Ucrainei, întrucât rezistența Ucrainei reprezintă un element central al securității regionale. El a subliniat că Ucraina, de aproape patru ani, acționează ca un factor de protecție pentru România, Republica Moldova, Polonia, Slovacia și Ungaria, contribuind la stabilitatea politică și militară a Europei de Est. Totodată, a evidențiat necesitatea unei voci unitare, a solidarității și a implicării active a comunităților ucrainene.

De asemenea, Nicolae-Miroslav Petrețchi a evidențiat importanța modelelor de succes din regiune, arătând că modelul românesc de protecție a drepturilor minorităților naționale, precum și modelele românesc și polonez de sprijinire a Ucrainei, bazate pe implicarea consecventă a comunităților ucrainene, pot constitui surse de inspirație pentru alte state. El și-a exprimat convingerea că, prin cooperare la nivel regional, pot fi apărate valorile libertății asumate de comunitățile ucrainene din Europa de Est.

Totodată, domnul Petrețchi a subliniat necesitatea construirii, în fiecare stat al regiunii, a unui mecanism solid de protecție împotriva războiului hibrid declanșat de Moscova, arătând că ucrainenii din diaspora se află în prima linie a acestei lupte civice și informaționale, în paralel cu eforturile de apărare ale Ucrainei în fața amenințărilor expansioniste ale Federației Ruse.

Deschiderea oficială a Forumului a debutat cu o slujbă religioasă, urmată de mesajele reprezentanților Congresului Mondial al Ucrainenilor, ale reprezentanților oficiali ai Poloniei și Ucrainei, ale corpului diplomatic ucrainean, precum și ale Bisericii Greco-Catolice Ucrainene și ale Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Programul a inclus intervențiile reprezentanților Congresului European al Ucrainenilor și ale instituțiilor academice partenere, sesiunea fiind încheiată cu un moment artistic susținut de ansamblul „Kraiechka”.

În zilele următoare, Forumul va continua cu sesiuni plenare, mese rotunde și grupuri de lucru dedicate cooperării regionale, eforturilor de advocacy internațional, combaterii dezinformării, educației, tineretului și dezvoltării comunităților, contribuind la consolidarea unei rețele comune de acțiune și solidaritate între Ucraina și comunitățile ucrainene din Europa de Est.

 

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...