Forumul Ucrainenilor din Europa de Est: consolidarea comunităților ucrainene și solidaritate cu Ucraina

Forumul Ucrainenilor din Europa de Est, organizat de Congresul Mondial al Ucrainenilor și desfășurat în perioada 12–14 decembrie la Casa Populară Ucraineană din Przemyśl, Polonia, a inclus, sâmbătă, o serie de lucrări pe care Nicolae-Miroslav Petrețchi le-a coordonat în calitate de vicepreședinte al Congresului Mondial al Ucrainenilor pentru Europa de Est. Agenda zilei a fost structurată în mai multe paneluri tematice, dedicate cooperării regionale, sprijinirii Ucrainei și consolidării comunităților ucrainene din Europa.

Primul panel, cu tema „Război, reziliență și adevăr: sprijin pentru Ucraina și lupta informațională”, a abordat necesitatea unității și coordonării comunităților ucrainene în contextul războiului, sprijinul concret acordat Forțelor Armate ale Ucrainei, asistarea refugiaților, combaterea propagandei și dezinformării rusești, precum și importanța promovării unei imagini corecte și credibile a Ucrainei pe plan internațional.

Cel de-al doilea panel, „Ucrainenii europeni și Ucraina: parteneriat, influență, viitor”, a fost dedicat rolului comunităților ucrainene din Europa ca partener strategic al Ucrainei, fiind subliniată importanța activităților de advocacy, a influenței politice legitime exercitate în statele de reședință și a cooperării cu instituțiile ucrainene în contextul parcursului european și euroatlantic al Ucrainei.

Nicolae-Miroslav Petrețchi a moderat, totodată, Panelul III – „Comunitățile ucrainene din Europa de Est: provocări, oportunități, cooperare”, avându-i ca paneliști pe Bohdan Raychinets, președintele Congresului European al Ucrainenilor, Dmytro Lekartsev, președintele Congresului Național al Ucrainenilor din Republica Moldova, părintele Serhii Sirenko, capelan al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei în Varșovia, Miroslav Skirka, președintele Uniunii Ucrainenilor din Polonia, Yaroslava Hortyani, președinta Federației Mondiale a Organizațiilor Femeilor Ucrainene, și Hryhorii Kuprianovych, președintele Societății Ucrainene din Polonia.

În cadrul acestui panel, discuțiile s-au concentrat asupra diversității comunităților ucrainene din Europa de Est, incluzând comunități autohtone istorice, comunități de migranți și comunități formate ca urmare a refugierii după declanșarea războiului, precum și asupra noilor forme de autoorganizare apărute în acest context. Au fost analizate provocările legate de integrare, riscul asimilării, păstrarea limbii, culturii și identității ucrainene, precum și oportunitățile de cooperare regională și de consolidare a leadershipului comunitar și civic.

Un accent deosebit a fost pus pe rolul comunităților ucrainene în influențarea politicilor publice din statele de reședință, pe implicarea acestora în viața civică și pe necesitatea coordonării eforturilor la nivel regional. În acest context, a fost evidențiat rolul Uniunii Ucrainenilor din România în sprijinirea dezvoltării comunității ucrainene din Republica Moldova, prin parteneriate instituționale, schimburi de experiență, proiecte educaționale și facilitarea cooperării transfrontaliere, contribuind la consolidarea parcursului european al acestei țări.

Președintele UUR a subliniat importanța solidarității dintre comunitățile ucrainene din regiune, rolul bisericii, al educației și al culturii în menținerea identității naționale, precum și necesitatea dezvoltării unor mecanisme comune de cooperare, capabile să răspundă eficient atât provocărilor actuale, cât și celor pe termen lung.

Nicolae-Miroslav Petrețchi a evidențiat faptul că astfel de forumuri oferă un cadru esențial pentru schimbul de experiență, bune practici și viziuni comune, contribuind la consolidarea unei rețele regionale solide. Totodată, el a reiterat că, în ceea ce privește comunitățile ucrainene autohtone din Europa și din lume, este propus constant modelul românesc de relaționare cu minoritățile naționale și de protejare a drepturilor acestora, un model funcțional și eficient de peste 35 de ani.

Nicolae-Miroslav Petrețchi a amintit, de asemenea, că România dispune de un sistem solid de susținere și dialog cu comunitățile românești din afara granițelor, iar această experiență instituțională reprezintă un exemplu valoros, ce poate fi preluat de alte state pentru a evita dificultăți și pentru a accelera procesele de integrare și coeziune socială.

Ziua s-a încheiat cu desfășurarea Panelului IV – „Educația ca investiție strategică în viitorul ucrainenilor”, dedicat școlii ucrainene din diaspora, identității lingvistice și educației digitale, și a Panelului V – „Tineretul ca forță a mișcării ucrainene din afara granițelor”, axat pe leadershipul tinerilor, educația prin valori, cultură și spiritualitate, urmate de o seară caritabilă organizată în sprijinul eforturilor de apărare ale Ucrainei, în cadrul inițiativei „Edynozbir”.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...