Primul eveniment al anului 2026 organizat de Filiala București a Uniunii Ucrainenilor din România a fost, așa cum se cuvine la început de an și de drum, un adevărat ritual al luminii: Concertul extraordinar de colinde, cântece și poezii de Crăciun – o întâlnire a sufletelor sub semnul credinței, tradiției și identității culturale ucrainene.
Într-o atmosferă caldă și emoționantă, evenimentul a adus împreună membri ai comunității, simpatizanți ai filialei, scriitori, actori, artiști și numeroși spectatori, uniți de aceeași bucurie a sărbătorilor de iarnă și de aceeași dorință de a păstra vie memoria colindului, a cuvântului rostit și a cântecului care vindecă.
Concertul a fost deschis de președintele Filialei București a UUR, Mihai Hafia Traista, care a transmis publicului salutul președintelui UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, subliniind importanța continuității spirituale și culturale a comunității ucrainene din România, mai ales în vremuri marcate de încercări și neliniști.
Colindele au umplut sala de lumină și căldură prin vocile și interpretările de o sensibilitate aparte ale actorilor Trupei de teatru „Favorit”, ale Ansamblului Artistic „Edelveis Poesis” – Grupul vocal „Septima”, prin glasul limpede și emoționant al sopranei Alexandra Popescu, de la Casa de Cultură a Studenților din București, precum și prin sunetul profund și vibrant al viorii mânuite cu har de Sara Mădălina Jicman.
Fiecare colind, fiecare cântec și fiecare poezie au fost mai mult decât simple momente artistice: au devenit mărturisiri de credință, punți între generații, ecouri ale satului ucrainean de odinioară și ale memoriei colective, păstrate cu grijă în inima comunității. Publicul nu a fost doar spectator, ci parte vie a acestui act cultural-creștin, colindând și trăind împreună emoția fiecărui moment.
Concertul extraordinar de colinde, cântece și poezii de Crăciun a confirmat, încă o dată, rolul Filialei București a Uniunii Ucrainenilor din România ca spațiu al întâlnirii dintre tradiție și prezent, dintre artă și credință, dintre memorie și speranță. Un început de an sub semnul luminii, al comuniunii și al identității asumate.





