Measjul Președintelui UUR la Festivalul Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat duminică, 11 ianuarie, la cea de-a XXXIII-a ediție a Festivalului Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni, unul dintre cele mai importante și reprezentative evenimente culturale organizate de Uniunea Ucrainenilor din România, prin Filiala Maramureș, la Sighetu Marmației.

Devenit, de-a lungul anilor, o manifestare de tradiție și un veritabil reper identitar pentru comunitatea ucraineană din Maramureș, din întreaga țară și din afara granițelor, festivalul a debutat într-o atmosferă de profundă trăire spirituală, prin slujba religioasă oficiată la Biserica Greco-Catolică Ucraineană din Sighetu Marmației de părintele vicar Vasile Colopelnic, alături de un sobor de preoți. Momentul duhovnicesc a fost urmat de parada ansamblurilor artistice și a grupurilor de colindători prin oraș, o adevărată sărbătoare a portului popular, a tradițiilor strămoșești și a spiritului comunitar, care a adus în fața publicului frumusețea costumelor autentice și bogăția obiceiurilor de iarnă.

În cadrul deschiderii oficiale a evenimentului, președintele Uniunii Ucrainenilor din România a subliniat faptul că Festivalul Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni reprezintă una dintre cele mai importante manifestări culturale organizate anual de Uniune, un eveniment care adună laolaltă nu doar ucrainenii din România, ci și pe cei din Ucraina. A evidențiat că, așa cum sărbătoarea Nașterii Domnului unește familia, acest festival reunește marea familie ucraineană, întărind legăturile dintre comunități, dincolo de granițe.

Totodată, Nicolae-Miroslav Petrețchi a evidențiat importanța transmiterii tradițiilor, culturii și limbii către tinerele generații, subliniind că prezența numeroasă a copiilor și tinerilor pe scenă reprezintă cea mai frumoasă dovadă a continuității identitare. De asemenea, a mulțumit statului român pentru cadrul solid de protecție a minorităților naționale, care face posibilă organizarea unor astfel de manifestări culturale, arătând că atingerea celei de-a XXXIII-a ediții confirmă justețea pașilor făcuți de-a lungul timpului pentru unitatea și coeziunea comunității ucrainene din România.

În același context, președintele Uniunii a exprimat recunoștință față de partenerii instituționali din România și Ucraina pentru sprijinul constant acordat comunității ucrainene, mai ales într-o perioadă dificilă pentru poporul ucrainean. A subliniat importanța solidarității și a unității, exprimând speranța într-un viitor al păcii, al dreptății și al stabilității.

Evenimentul s-a bucurat de prezența unor înalți reprezentanți ai Senatului României, ai Camerei Deputaților, ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Educației și ai Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, precum și ai Ambasadei României în Ucraina. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Instituției Prefectului Județului Maramureș, ai Consiliului Județean Maramureș, ai Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, ai administrației publice locale, ai cultelor religioase și ai mediului educațional.

Totodată, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la înființarea Uniunii Ucrainenilor din România, în cadrul festivalului Nicolae-Miroslav Petrețchi a oferit plachete și diplome de recunoștință partenerilor instituționali și colaboratorilor care, de-a lungul timpului, au sprijinit constant activitatea Uniunii și au contribuit la păstrarea identității, limbii și tradițiilor ucrainenilor din România. Aceste distincții exprimă aprecierea pentru deschiderea, parteneriatul și susținerea acordate comunității ucrainene.

Programul artistic a debutat cu un moment special, susținut în premieră de Grupul Filialei Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România, format din președinții organizațiilor locale, membri ai Comitetului Filialei, consilieri și angajați, și a continuat cu evoluția a peste 30 de ansambluri și grupuri de colindători din toate regiunile în care trăiesc ucraineni în România, precum și din Ucraina, confirmând, încă o dată, caracterul internațional al festivalului.

Pe parcursul zilei, vizitatorii au avut prilejul de a descoperi standuri cu gastronomie tradițional-ucraineană, pregătite de comunitățile participante, oferind festivalului o dimensiune vie și autentică, în care tradițiile culinare s-au împletit armonios cu muzica, dansul și colindele.

Festivalul Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni rămâne un simbol al continuității, al unității și al respectului față de valorile identitare, o dovadă vie că tradițiile pot fi păstrate, cultivate și transmise cu demnitate din generație în generație.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...