Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a salutat cu bucurie decizia Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin prin care a fost reconsacrat dreptul elevilor ucraineni de la Școala Gimnazială Copăcele de a studia limba ucraineană maternă, decizie care produce efecte concrete începând cu 8 ianuarie 2026. Într-o postare pe Facebook, el a scris:
”Această hotărâre reprezintă rezultatul unor demersuri instituționale și parlamentare coerente și susținute, realizate împreună cu Uniunea Ucrainenilor din România, inclusiv prin interpelarea adresată Ministerului Educației și Cercetării, prin care a fost semnalată situația discriminatorie și a fost solicitată aplicarea corectă a prevederilor Legii nr. 198/2023 privind învățământul în limbile minorităților naționale, asigurând astfel desfășurarea educației în limba maternă în condiții legale și standarde corespunzătoare unui proces educațional de calitate.
