Filiala Suceava prezentă la Conferința Internațională „Abordări multidisciplinare ale operei eminesciene în era digitală”

Președintele Filialei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România, Ilie Sauciuc, a participat Miercuri, 14 ianuarie, la evenimentul dedicat marelui poet român Mihai Eminescu, organizat de Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava.

Conferința Internațională „Abordări multidisciplinare ale operei eminesciene în era digitală”, ajunsă la cea de-a IV-a ediție a fost organizată în format hibrid, reunind cadre universitare și profesori din mediul preuniversitar din România, Republica Moldova și Ucraina.

Au susținut comunicări profesori universitari de la Universitatea de Stat din Moldova – Facultatea de Litere, Academia de Științe Semiotice din Chișinău, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Colegiul Pedagogic al Universității „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, alături de profesori ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava, inspectori școlari ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava și traducători din Wiesbaden, Germania.

Directorul colegiului sucevean, prof. dr. Silvia Corina Nuțu, a prezentat succint programul manifestărilor desfășurate pe parcursul a două zile, cu implicarea elevilor și profesorilor instituției. Un moment de interes l-a constituit lucrarea prezentată de prof. Delia Mihaela Martineac, membră a comitetului organizatoric, cu tema „Testamentul poetic ca formă a identității culturale la Eminescu și Șevcenko”.

Activitatea a fost moderată de prof. dr. Anamaria Popescu, director adjunct al colegiului, și prof. dr. Anca Gorban-Cojocariu. La eveniment au participat reprezentanții Colegiului Pedagogic din cadrul Universității „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, alături de directorul prof. dr. Natalia Palii și Olga Ostafii, metodist al Centrului de Calitate a Educației din cadrul Administrației Regionale de Stat Cernăuți, conferința reprezentând un important prilej de dialog academic și intercultural în jurul operei eminesciene.

Participarea Uniunii Ucrainenilor din România la astfel de evenimente academice și culturale reflectă angajamentul constant față de promovarea dialogului intercultural, respectul pentru valorile culturale românești și ucrainene, susținerea educației și a excelenței academice, precum și față de consolidarea legăturilor dintre comunități prin cultură și cunoaștere.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...