Filiala Suceava a UUR a organizat pe 15 Ianuarie proiectul cultural „Convergență culturală prin Eminescu”

Proiectul cultural „Convergență culturală prin Eminescu”, derulat de Filiala Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România (UUR) în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava și coordonat de prof. Delia Martineac, a devenit un autentic spațiu de întâlnire a valorilor, sensibilităților și vocilor tinerei generații. Evenimentul a reunit elevi, profesori, studenți ai specializării ucraineană din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, alături de invitați din Ucraina, într-un demers cultural ce a demonstrat actualitatea și forța operei eminesciene.

Manifestarea a avut loc pe 15 Ianuarie și a fost organizată la sediul Filialei Suceava în colaborare cu Organizația UUR a municipiului Suceava, reprezentată de insp. Lucia Mihoc, și a debutat cu o rugăciune de binecuvântare rostită de pr. Mihai Cobziuc, consilier eparhial la Biroul pentru Relații cu MMinoritățile din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Insp. Ilie Sauciuc, președintele Filialei Suceava a UUR, a subliniat importanța desfășurării activităților culturale în formarea tinerilor, iar la finalul evenimentului a oferit tuturor participanților cărți. La manifestare au fost prezente prof. dr. Silvia-Corina Nuțu, directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava, alături de directorul adjunct prof. Anamaria Popescu și consilierul educativ, prof. Alexandra Berinceanu, împreună cu un grup de profesori și elevi ai colegiului.

În spiritul versurilor ”De la Mare la Hotin/ Mereu calea ne-o ațin;/ Din Boian la Vatra-Dornii /Au umplut omida cornii”, proiectul a avut bucuria de a primi o delegație din Ucraina, reprezentând Liceul „Liderul – Ion Neculce” din Boian, formată din cadre didactice și specialiști în educație: Olga Ostafii, metodist în cadrul Centrului de Calitate a Educației al Administrației Militare Regionale de Stat Cernăuți, prof. Ana Semeniuc și prof. Aliona Morar – directori adjuncți, prof. Karyna-Mariia Bzovi, Hanna Harasym– psiholog. Prezența acestora a conferit evenimentului o profundă dimensiune interculturală, consolidând legături educaționale și umane peste granițe.

Momentele artistice au adus emoție și vibrație în sufletele celor prezenți prin recitări în limbile română și ucraineană și interpretări muzicale pe versuri eminesciene, realizate de elevii talentați ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava, sub îndrumarea prof. Ionuț Hîrceag și prof. Letiția Franciuc. Emoția sinceră a copiilor a confirmat că poezia lui Eminescu rămâne un limbaj universal al sensibilității.

Ziua Culturii Naționale a fost celebrată și prin implicarea elevilor mai mici, care au adus un omagiu plin de candoare marelui poet. Elevii clasei a II-a de la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței, coordonați de prof. Ilaria Pușcă, au prezentat spectacolul „Eminescu, copil”, oferind o perspectivă autentică și adaptată nivelului lor de înțelegere asupra vieții poetului. La rândul lor, copiii de la Școala Gimnazială Argel, îndrumați de prof. Cerasela Ciornei, au dat viață versurilor eminesciene prin recitări, desene și activități creative, demonstrând că opera poetului național continuă să inspire și să modeleze caractere.

În același spirit, elevii Școlii Gimnaziale Paltinu, coordonați de prof. Constantina Bursuc, au marcat Ziua Culturii Naționale cu respect și emoție, celebrând identitatea culturală românească. Un moment deosebit l-a constituit participarea la conferința „Cultura ca liturghie a memoriei”, susținută de pr. prof. dr. habil. Constantin-Valer Necula, în cadrul căreia eleva Valentina Ciuverca, clasa a V-a, a recitat în limba ucraineană poezia „De ce nu-mi vii?”, scrisă de Mihai Eminescu, oferind o impresionantă dovadă de dialog cultural.

Programul artistic susținut de elevii claselor a VI-a și a VII-a de la Școala Gimnazială Călinești Cuparencu, coordonați de prof. Loredana Mândrășteanu, a transmis, prin sensibilitatea interpretării, profunzimea și actualitatea versului eminescian. Întreaga suită de evenimente a confirmat că Eminescu rămâne un reper identitar și o punte vie între generații, limbi și culturi.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...