Întoarcerea la origini și la tradițiile străvechi aduc întotdeauna cu sine o nostalgie blândă și un dor sincer de vremurile de altădată. La inițiativa președintei Organizației locale Negostina a Uniunii Ucrainenilor din România, Niculina Clapon, vineri, 23 ianuarie, casa acesteia a devenit gazda unei veritabile șezători, așa cum se desfășurau odinioară, în serile de iarnă, în jurul sobei, în tihna câșlegilor.
Atmosfera a fost una plină de voie bună și căldură sufletească. Cântece ucrainene, transmise din generație în generație, au răsunat în întreaga casă, aducând bucurie și amintiri dragi tuturor celor prezenți. Membrii grupului vocal „Cervona Kalena” au demonstrat nu doar talent artistic, ci și pricepere în meșteșugurile tradiționale: cusutul cămășilor, croșetatul și împletitul, în timp ce alții depănau ghemele de ață, păstrând vii ocupațiile de odinioară.
Nici bărbații nu s-au lăsat mai prejos, desfăcând porumbul cu spor și bună dispoziție, dovedind că munca devine mai ușoară și mai frumoasă atunci când este făcută împreună. După timp petrecut prin lucru, glume, ghicitori și cântece, participanții s-au așezat la o masă bogată, încărcată cu bucate tradiționale: chiroște cu cartofi, mâncare de varză, mămăligă în straturi și gogoși pufoase pudrate cu zahăr.
Păstrarea tradițiilor, a meșteșugurilor și a limbii materne contribuie esențial la menținerea identității etnice și la transmiterea valorilor culturale către generațiile viitoare. Șezătoarea de la Negostina este dovada vie că rădăcinile și obiceiurile strămoșești dăinuiesc atâta timp cât sunt trăite, prețuite și transmise mai departe, cu drag și responsabilitate.






