Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, în cadrul vizitei la Suceava, joi, 5 februarie, a avut o întâlnire de lucru cu prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, precum și cu subprefectul județului, Camelia Damian. Întâlnirea a avut ca obiectiv analizarea detaliată a unor noi proiecte și identificarea celor mai bune modalități de dezvoltare a colaborării dintre Instituția Prefectului – Județul Suceava și Uniunea Ucrainenilor din România.
Discuțiile au vizat importanța colaborării instituționale în sprijinul comunității ucrainene, fiind subliniat faptul că Uniunea Ucrainenilor din România organizează periodic astfel de întâlniri în toate cele 13 județe în care comunitatea ucraineană trăiește compact, pentru identificarea unor soluții concrete, rapide și eficiente la problemele existente.
Un punct important al dialogului l-a reprezentat dezvoltarea colaborării bilaterale dintre România și Ucraina, în contextul geopolitic actual, inclusiv la nivel regional. A fost evidențiat rolul județului Suceava ca pionier în dezvoltarea relațiilor transfrontaliere cu statul vecin și prieten, precum și ca hub important de sprijin pentru Ucraina, în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă.
Totodată, Nicolae-Miroslav Petrețchi a prezentat modul în care comunitatea ucraineană și Uniunea Ucrainenilor din România contribuie la dezvoltarea acestor relații, fiind amintit sprijinul acordat de-a lungul timpului pentru semnarea numeroaselor acorduri de colaborare între administrațiile din România și Ucraina, precum și între unități de învățământ din cele două țări.
Președintele UUR a subliniată importanța susținerii parcursului european și euroatlantic al Ucrainei și al Republicii Moldova, fiind oferite exemple concrete ale demersurilor întreprinse de Uniunea Ucrainenilor din România în acest sens și fiind menționate cele două puncte relevante din Rezoluția Congresului 9 al organizației, care stipulează explicit această susținere.
De asemenea, discuțiile au vizat necesitatea perfecționării continue a reprezentanților administrațiilor publice locale, precum și cursurile de formare organizate anual de Uniunea Ucrainenilor din România, la care participă și numeroși reprezentanți ai administrației din județul Suceava. În acest context, a fost evidențiat modelul românesc de bune practici în domeniul protecției minorităților naționale, precum și exemplul oferit de Summitul Liderilor Congresului Mondial al Ucrainenilor, organizat de Uniunea Ucrainenilor din România la Palatul Parlamentului.
Nicolae-Miroslav Petrețchi a reafirmat importanța menținerii sprijinului pentru Ucraina, în contextul securității întregii Europe și al României, precum și necesitatea contracarării dezinformării și propagandei rusești, atât în rândul comunității ucrainene, cât și la nivelul societății în ansamblu.
Ca rezultat concret al discuțiilor, Instituția Prefectului – Județul Suceava a decis implementarea unui mecanism de sprijin pentru soluționarea problemelor minorităților naționale, prin convocarea trimestrială a comisiilor de dialog social, dedicate dezbaterii problemelor cu care se confruntă minoritățile naționale la nivel județean.
Președintele Uniunii Ucrainenilor din România a adresat mulțumiri prefectului Traian Andronachi și subprefectului Camelia Damian pentru deschiderea și sprijinul acordat comunității ucrainene, precum și pentru buna colaborare instituțională.
La întâlnire au mai participat președintele Filialei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România, Ilie Sauciuc, precum și consilierii Costel Ilie, Fabian Popovici și Darius Colopelnic.


