Filiala Maramureș a UUR a marcat 4 ani de la începerea războiului din Ucraina printr-un eveniment comemorativ

În data de 24 februarie 2026, Filiala Maramureș a Uniunea Ucrainenilor din România a marcat, printr-un moment solemn, împlinirea a patru ani de la începutul războiului din Ucraina. Manifestarea, organizată la sediul filialei, a reprezentat un semn de respect față de memoria victimelor și de solidaritate cu poporul ucrainean, reafirmând totodată valorile păcii, dialogului și cooperării între națiuni.

Evenimentul a debutat cu intonarea imnurilor de stat ale României și Ucrainei, urmată de o rugăciune de pomenire pentru cei care și-au pierdut viața în conflict, precum și de un moment de reculegere dedicat tuturor victimelor războiului.

În deschiderea manifestării au luat cuvântul Miroslav-Nicolae Petrețchi, președintele Filialei Maramureș a UUR, Vasile Pasenciuc, prim-vicepreședinte al UUR, părintele vicar Vasile Colopelnic, Lucreția Semeniuc, director al Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko”, Nicolae Gresciuc, interpret în cadrul UUR, Lucia-Mariana Nan, președinta Organizației locale Bistra a UUR, precum și Ioan Lauruc, președintele Organizației locale Rona de Sus a UUR.

Luările de cuvânt ale invitaților au subliniat importanța păstrării memoriei celor dispăruți, necesitatea susținerii eforturilor umanitare și rolul esențial al unității comunităților locale în fața provocărilor generate de conflict.

La finalul evenimentului a fost recitată o poezie dedicată victimelor războiului și poporului ucrainean, de către domnul Macioca Mihai, moment care a adăugat o notă profund emoționantă manifestării.

Evenimentul a constituit un prilej de reflecție asupra suferinței provocate de război, dar și o reafirmare a sprijinului moral și umanitar față de Ucraina. Prin această manifestare, participanții au transmis un mesaj de compasiune, responsabilitate și angajament pentru pace, exprimând speranța că viitorul va aduce stabilitate, reconstrucție și reconciliere în regiune.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...