Consiliul (Rada) Uniunii Ucrainenilor din România s-a întrunit în perioada 21–22 februarie 2026, la sediul Filialei Cluj a UUR din municipiul Cluj-Napoca, în ședință ordinară convocată de președintele Uniunii, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi.
Lucrările ședinței au debutat cu prezentarea informărilor departamentului administrativ, care au inclus rapoartele compartimentelor de resurse umane și contabilitate privind situația financiar-contabilă aferentă anului 2025 și lunii decembrie 2025. Analiza a vizat structura cheltuielilor realizate la nivelul filialelor și al comisiilor de specialitate, precum și verificarea deconturilor transmise de președinții filialelor, fiind evidențiate aspecte legate de utilizarea responsabilă și eficientă a fondurilor, precum și de respectarea cadrului bugetar aprobat.
O parte importantă a ședinței a fost dedicată analizării și aprobării devizelor estimative pentru activitățile planificate în luna martie 2026. Evenimentele propuse de filiale și de comisiile de specialitate includ manifestări culturale, educaționale și comemorative dedicate, în principal, celebrării poetului național ucrainean Taras Șevcenko, organizării etapelor județene ale Olimpiadei de limba și literatura ucraineană, precum și activități dedicate Zilei Internaționale a Femeii și rolului femeii în păstrarea identității etnice, lingvistice și culturale. Majoritatea devizelor prezentate au fost analizate și aprobate, reconfirmând dinamismul și implicarea filialelor din întreaga țară.
În continuarea lucrărilor, au fost discutate și aprobate referatele de necesitate pentru luna martie 2026, vizând finanțarea activităților administrative curente, organizarea ședințelor de comitet și participarea la reuniunile Consiliului UUR, achiziția de materiale consumabile și bunuri de uz gospodăresc, precum și efectuarea unor lucrări de întreținere și renovare a sediilor organizațiilor locale.
Un punct distinct pe ordinea de zi l-a constituit analiza activității comisiilor de specialitate ale UUR, fiind prezentate rapoartele privind proiectele în derulare și gradul de îndeplinire a obiectivelor stabilite. A fost evidențiată implicarea activă a comisiilor în organizarea de activități culturale, educaționale și sociale. Totodată, au fost dezbătute problemele identificate în comunitate, specifice domeniilor de competență ale fiecărei comisii, fiind formulate soluții și direcții concrete de acțiune în vederea soluționării acestora. Evaluarea a conturat o imagine pozitivă asupra activității comisiilor, subliniind capacitatea de reacție și colaborarea eficientă cu filialele.
De asemenea, Consiliul a analizat stadiul implementării acordurilor de parteneriat încheiate sau facilitate de UUR cu instituții publice și organizații din România și Ucraina. S-a constatat că, prin intermediul acestor parteneriate, a fost extins numărul evenimentelor culturale și educaționale organizate, iar colaborările dezvoltate au contribuit la consolidarea relațiilor dintre cele două state. Uniunea Ucrainenilor din România își reconfirmă astfel rolul de punte de legătură între România și Ucraina, precum și de facilitator al dialogului și cooperării instituționale, inclusiv la nivel european.
Consiliul a examinat și activitatea aleșilor locali aleși pe listele UUR, fiind prezentate demersurile întreprinse de aceștia în administrațiile publice locale în vederea sprijinirii și îmbunătățirii vieții cetățenilor, precum și pentru susținerea intereselor comunității ucrainene. A fost evidențiată importanța unei comunicări permanente și a unei coordonări eficiente între aleșii locali și conducerea Uniunii, pentru asigurarea unei reprezentări coerente și eficiente.
În cadrul punctului „Diverse” au fost discutate oportunitățile de extindere a proiectelor Uniunii, în vederea creșterii numărului de evenimente și inițiative dedicate sprijinirii comunității ucrainene, precum și dezvoltării unor noi direcții strategice de acțiune.
La finalul ședinței, Consiliul Uniunii Ucrainenilor din România a adoptat hotărârile corespunzătoare fiecărui punct analizat de pe ordinea de zi.









