Mesajul Președintelui UUR, transmis cu ocazia zilei de 8 Martie

Ziua Internațională a Femeii este un prilej de a celebra realizările sociale, economice și politice ale femeilor, de a recunoaște contribuția lor esențială în societate și de a le mulțumi pentru tot ceea ce oferă, zi de zi, cu discreție și dăruire. Este o ocazie de a recunoaște locul lor firesc și important în societate și de a reafirma că respectul, echitatea și șansele egale nu sunt doar principii, ci valori care trebuie trăite și susținute permanent.

Femeile au un rol esențial în societate. Prin muncă, responsabilitate și prin capacitatea de a păstra vie legătura dintre generații, ele dau stabilitate și continuitate. Contribuția lor se regăsește în educație, în viața culturală, în solidaritatea comunitară și în fiecare gest prin care se construiește viitorul.

Ne gândim cu recunoștință la femeile din comunitatea ucraineană din România, care păstrează vie limba, cultura și credința, transmițându-le cu grijă generațiilor tinere și consolidând identitatea comunității. Prin implicarea lor în viața socială, educațională și spirituală, ele contribuie la menținerea tradițiilor și la întărirea legăturilor dintre oameni. În momente dificile, au dovedit solidaritate, echilibru și responsabilitate, oferind ajutor celor aflați în nevoie și devenind un sprijin real pentru familii și pentru întreaga comunitate.

La patru ani de la declanșarea de către Federația Rusă a războiului de agresiune pe scară largă împotriva Ucrainei, trăim o perioadă marcată de un conflict care a destrămat cămine și a schimbat destine. Vedem femei nevoite să își asume, departe de casă, răspunderea pentru siguranța copiilor și a familiei, purtând cu ele dorul și speranța revederii celor rămași acasă într-un timp al păcii. Ne gândim, de asemenea, la femeile care au rămas în Ucraina și care, în ciuda greutăților, continuă să își ducă viața înainte cu tărie și credință.

În această zi, vă transmitem aprecierea și respectul nostru. Fie ca demnitatea, curajul și speranța să vă fie răsplătite prin pace, liniște și iubire!

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...