Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat marți, 31 martie, alături de colegii din cadrul Filialei Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România, la o serie de vizite în școlile cu predare în limba ucraineană din județ. Obiectivul principal al acestor întâlniri a fost premierea elevilor care au obținut rezultate deosebite la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Ucraineană Maternă, o competiție care confirmă, an de an, vitalitatea și potențialul tinerelor generații de ucraineni.
Cu acest prilej, acesta le-a vorbit elevilor, în limba maternă, despre însemnătatea efortului lor și i-a asigurat de sprijinul Uniunii Ucrainenilor din România, care va rămâne un partener de nădejde pe tot parcursul lor educațional, oferindu-le nu doar recunoaștere simbolică, ci și sprijin concret, constând în premii, tabere și excursii.
Deputatul a subliniat faptul că, dincolo de distincțiile obținute, studiul limbii ucrainene le deschide astăzi elevilor perspective profesionale importante. Într-o lume aflată în continuă schimbare, cunoașterea limbii materne reprezintă un avantaj competitiv real, iar piața muncii solicită tot mai mulți specialiști vorbitori de limba ucraineană în domenii precum medicina, ingineria sau tehnologia informației, transformând această competență într-o oportunitate de afirmare.
De asemenea, acesta a evidențiat contrastul dintre condițiile de studiu de odinioară și facilitățile moderne de care beneficiază elevii în prezent, de la table interactive la echipamente moderne, subliniind importanța valorificării acestor resurse. Totodată, a reamintit eforturile administrative ale UUR, menționând că, prin Legea Bugetului de Stat pe anul 2026, au fost prevăzute fonduri speciale pentru modernizarea infrastructurii școlare, inclusiv pentru renovarea sau dotarea unor săli de clasă și cabinete, evidențiind importanța dialogului constructiv și a parteneriatului cu conducerile unităților de învățământ.
În același context, Nicolae-Miroslav Petrețchi a adresat mulțumiri directorilor unităților de învățământ cu predare în limba ucraineană pentru colaborarea fructuoasă și implicarea constantă: Lucreția Semeniuc, directoarea Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației, Firuța Prodaniuc, directoarea Școlii Profesionale Poienile de sub Munte, Ștefan Cuth, directorul Școlii Gimnaziale nr. 4 Poienile de sub Munte, Persida Kucsicsa, directoarea Școlii Profesionale Repedea și Nastaca Ostaș, directoarea Școlii Gimnaziale nr. 1 Ruscova. Cu sprijinul acestora, au fost oferite peste 50 de premii elevilor care au demonstrat excelență în studiul limbii materne.
Recunoștința sa s-a îndreptat, de asemenea, către cadrele didactice de limba ucraineană, al căror profesionalism stă la baza acestor rezultate remarcabile. Profesorii, a subliniat acesta, pregătesc elevii cu dăruire și rigurozitate, oferindu-le nu doar cunoștințe teoretice, ci și motivația necesară pentru a-și depăși limitele. Prin activitatea lor zilnică, acești dascăli contribuie la transmiterea neîntreruptă a limbii materne către noile generații, fiind mentori și piloni ai identității culturale în cadrul fiecărei comunități.
Președintele UUR a reafirmat că educația în limba maternă rămâne un obiectiv fundamental și prioritar pentru Uniunea Ucrainenilor din România. Școala, a arătat acesta, este spațiul în care se construiește viitorul identității comunității, iar sprijinirea învățământului în limba ucraineană va rămâne o direcție centrală de acțiune. În acest sens, UUR va continua să investească în programe care stimulează performanța, pornind de la convingerea că o comunitate care își prețuiește educația își asigură continuitatea.
La aceste acțiuni au mai participat președintele Filialei Maramureș a UUR, Miroslav Petrețchi, vicepreședintele UUR, Ioan Recalo, președintele organizației locale Poienile de sub Munte a UUR, Serghei Stuleanic, președintele organizației locale Ruscova a UUR, Pintea Mariciuc, precum și consilierii Fabian Popovici și









