Mesajul președintelui UUR, Nicolae-Miroslav Petrețchi, cu ocazia Zilei Europei

Președintele UUR, Nicolae-Miroslav Petrețchi, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Europei, subliniind importanța valorilor europene și a unității într-un context internațional marcat de provocări majore.

”Astăzi marcăm Ziua Europei, 76 de ani de la semnarea Declarației Schuman, momentul fondator care a pus bazele unei construcții europene întemeiate pe pace, cooperare și solidaritate.

Și anul acesta aniversarea are loc într-un context dificil, marcat de războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, un conflict care durează de peste patru ani și care ne obligă să luăm decizii majore pentru viitorul nostru comun.

Acest context ne cere să ne reafirmăm atașamentul deplin față de valorile fundamentale ale Uniunii Europene: libertatea, democrația, statul de drept, respectul pentru drepturile omului, unitatea în diversitate și solidaritatea între state și cetățeni. Aceste principii nu sunt doar repere abstracte, ci însuși fundamentul unei societăți în care fiecare persoană este protejată și respectată.

Un rol esențial în această construcție îl au minoritățile naționale, care contribuie la bogăția culturală și la diversitatea fiecărui stat. Respectarea drepturilor acestora și promovarea dialogului intercultural sunt condiții esențiale pentru coeziunea socială și pentru consolidarea unei societăți deschise, incluzive și echilibrate. Europa este mai puternică atunci când fiecare comunitate se simte reprezentată și valorizată.

În același timp, ne confruntăm cu provocări serioase, generate de acțiuni de manipulare și dezinformare, care se răspândesc astăzi cu o viteză fără precedent. Acestea urmăresc să submineze instituțiile democratice, să slăbească încrederea în stat și să creeze diviziuni între comunități. Combaterea acestor fenomene este esențială pentru protejarea stabilității și a coeziunii sociale. Astăzi, mai mult ca oricând, avem datoria de a păstra, consolida și duce mai departe idealurile Declarației Schuman. Apărarea acestor valori reprezintă o responsabilitate față de generațiile viitoare.

Apartenența noastră la familia europeană este o alegere fermă și ireversibilă, iar consolidarea rolului nostru în cadrul Uniunii Europene rămâne singura opțiune care poate garanta pacea, stabilitatea și prosperitatea țării noastre.

În acest spirit, trebuie să susținem consolidarea unității și a poziției Uniunii Europene pe plan internațional, pentru a contribui la stabilitatea și securitatea regională și globală, și pentru a opri războiul nelegitim împotriva Ucrainei. O Europă unită va fi mai puternică, mai coerentă și mai capabilă să răspundă provocărilor actuale și viitoare, având în componența sa Ucraina și Republica Moldova, consolidând astfel securitatea, stabilitatea și reziliența întregului continent, într-un viitor comun, bazat pe aceleași valori și aspirații.

La mulți ani, Europa!”

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...