Vizită în Bucovina: Nicolae-Miroslav Petrețchi a participat la slujba religioasă de la Dărmănești

În continuarea vizitei sale în Bucovina, Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat duminică, 24 mai, alături de soția și fiul său, la slujba religioasă oficiată la biserica ortodoxă „Sfântul Ilie” din Dărmănești de părintele paroh Mihai Cobziuc, consilier eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, personalitate importantă și respectată în viața spirituală a comunității ucrainene.

Părintele Mihai Cobziuc, membru al Comitetului Filialei Suceava a UUR și apropiat al comunității ucrainene din România, este considerat un reper de slujire, credință și implicare în sprijinul acesteia. Prin activitatea sa constantă, acesta contribuie la dezvoltarea vieții religioase și la promovarea valorilor identitare și culturale ale ucrainenilor din Bucovina, fiind un susținător al tradițiilor și obiceiurilor specifice.

”M-am bucurat să constat că aceeași dedicare, seriozitate și aplecare față de oameni, pe care le demonstrează în activitatea din mijlocul comunității, se reflectă, pe deplin, și în vocația sa preoțească. Modul cald și profund în care a săvârșit slujba, reușind să unească membrii comunității din Dărmănești în rugăciune și liniște sufletească, confirmă, încă o dată, rolul esențial pe care Biserica îl are în consolidarea și menținerea unității noastre”, a subliniat Nicolae-Miroslav Petrețchi.

La finalul slujbei religioase, părintele Mihai Cobziuc i-a oferit președintelui Uniunii Ucrainenilor din România o icoană, ca semn de prețuire și respect. Acesta a adresat mulțumiri părintelui consilier Mihai Cobziuc pentru implicarea constantă în sprijinul comunității ucrainene și a reconfirmat susținerea Uniunii Ucrainenilor din România pentru inițiativele dedicate protejării credinței, unității și identității acesteia.

De asemenea, Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat că a fost impresionat de faptul că ucrainenii din Dărmănești, de la copii până la vârstnici, păstrează vii tradițiile, obiceiurile și credința, transmise din generație în generație, considerând acest lucru o dovadă a unității și demnității comunității. Acesta a mulțumit pentru primirea călduroasă și ospitalitate.

La slujba religioasă a participat și consilierul UUR Fabian Popovici.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...