Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, conduce în aceste zile delegația Uniunii Ucrainenilor din România (UUR) la Summitul Congresului Mondial al Ucrainenilor (CMU), desfășurat la Berna, în Elveția.
Organizat în perioada 5–7 iunie, Summitul CMU reprezintă principalul forum global de coordonare a diasporei ucrainene, reunind peste 300 de delegați și lideri ai organizațiilor ucrainene din peste 50 de țări. Evenimentul are ca obiective consolidarea sprijinului internațional pentru Ucraina, identificarea soluțiilor la provocările actuale și dezvoltarea durabilă a comunităților ucrainene din întreaga lume.
În marja lucrărilor Summitului din 6 iunie, Nicolae-Miroslav Petrețchi a participat, în calitate de speaker, la cel de-al treilea panel de discuții, intitulat „Protecția, sprijinul și interacțiunea cu refugiații ucraineni în lume”. Dezbaterea, moderată de Oleksandr Volkov, membru al conducerii Societății Ucrainene din Elveția, a reunit personalități marcante ale vieții politice și instituționale europene și internaționale, printre care Ylva Johansson, Comisarul European pentru Afaceri Interne, Michael O’Flaherty, Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Dmytro Lubinets, Avocatul Poporului din Ucraina, Myroslava Keryk, reprezentanta Fundației „Casa Ucraineană” din Polonia, Rostyslav Sukhennyk, președintele Asociației Organizațiilor Ucrainene din Germania, Pavlo Sadokha, vicepreședinte al CMU pentru Europa de Sud, și sociologul Denys Denysenko.
În cadrul intervenției sale, președintele UUR a subliniat necesitatea menținerii unui nivel ridicat de empatie și solidaritate față de refugiații ucraineni, într-un context în care, în unele state, se observă o diminuare a sprijinului public. Acesta a oferit România drept exemplu de bună practică, evidențiind faptul că țara noastră a gestionat tranzitul a peste 11 milioane de cetățeni ucraineni și a acordat protecție temporară pentru mai mult de 260.000 de persoane refugiate.
Nicolae-Miroslav Petrețchi a evidențiat și rolul strategic al comunităților istorice ucrainene, bine integrate în statele de reședință, în facilitarea dialogului dintre refugiați și autoritățile publice. În acest context, a prezentat activitatea Uniunii Ucrainenilor din România, care a dezvoltat noi structuri locale și spații de dialog inclusiv în județe unde anterior nu exista o prezență ucraineană semnificativă, contribuind astfel la integrarea refugiaților.
Totodată, președintele UUR a pledat pentru schimbarea perspectivei publice asupra refugiaților ucraineni, arătând că aceștia nu trebuie percepuți exclusiv ca beneficiari ai protecției umanitare, ci și ca factori activi de dezvoltare economică. În acest sens, a menționat relocarea în România a peste 450 de companii ucrainene, care au generat locuri de muncă și au contribuit la economia locală. De asemenea, a subliniat importanța respectării legislației și a normelor statelor gazdă pentru menținerea unei imagini pozitive a comunității ucrainene.
Un alt subiect abordat a fost combaterea dezinformării, considerată unul dintre principalele instrumente hibride utilizate pentru diminuarea sprijinului acordat Ucrainei. Nicolae-Miroslav Petrețchi a prezentat inițiativele României în acest domeniu și a evidențiat importanța unor mecanisme eficiente de informare și educare a publicului.
De asemenea, acesta a atras atenția asupra apariției unor organizații care pretind în mod nejustificat că reprezintă interesele comunității ucrainene și care încearcă să submineze proiectele destinate acesteia. În acest context, a subliniat rolul esențial al Congresului Mondial al Ucrainenilor în coordonarea și susținerea comunităților ucrainene din întreaga lume.
Cu aceeași ocazie, Nicolae-Miroslav Petrețchi i-a felicitat pe reprezentanții Uniunii Ucrainenilor din România distinși în cadrul ceremoniei de premiere organizate de Congresul Mondial al Ucrainenilor. Acesta a apreciat că premiile acordate reprezintă o recunoaștere la nivel internațional a activității și contribuției semnificative a UUR în sprijinul comunității ucrainene.
Prim-vicepreședintele UUR, Vasile Pasenciuc, și președinta Filialei Timiș a UUR, Maria Szabo-Condrei, au fost distinși cu Medalia Sfântului Volodimir cel Mare, cea mai înaltă distincție a Congresului Mondial al Ucrainenilor. De asemenea, consilierul UUR Fabian Popovici a fost inclus în programul „30 sub 30”, iar Rodica Fălișteanu, prof. univ. dr. Ioan Reboșapcă și Delia Martineac au primit diplome pentru merite deosebite.
Din delegația Uniunii Ucrainenilor din România prezentă la Berna fac parte prim-vicepreședintele Vasile Pasenciuc, vicepreședintele Ioan Recalo, secretarul general Irina Liuba Horvat, trezorierul Vasile Buciuta, președintele Filialei Maramureș a UUR, Miroslav Petrețchi, președinta Filialei Timiș a UUR, Maria Szabo-Condrei, președintele interimar al Filialei Arad a UUR, Dumitru Stuleanec, consilierul UUR Fabian Popovici, Rodica Fălișteanu și Cristi Bejera.









