Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a atras atenția, în declarația politică susținută miercuri, 10 iunie, de la tribuna Camerei Deputaților, asupra unei tendințe îngrijorătoare care se manifestă într-o perioadă marcată de confuzie și instabilitate, favorabilă acțiunilor provocatoare. Acesta a semnalat continuarea și chiar accentuarea tentativelor de contestare a organizațiilor reprezentative ale minorităților naționale și de subminare a credibilității și coeziunii acestora.
Potrivit lui Nicolae-Miroslav Petrețchi, principalele instrumente utilizate de cei care urmăresc să genereze dezbinare și instabilitate sunt înființarea unor asociații fără reprezentativitate reală și folosirea abuzivă a statutului de „organizație reprezentativă a minorității naționale”, fără respectarea condițiilor și criteriilor prevăzute de legislația în vigoare.
Președintele UUR a arătat că România se confruntă astăzi cu proliferarea unor astfel de structuri, care promovează sau susțin acțiuni menite să slăbească unitatea comunităților aparținând minorităților naționale. În opinia sa, scopul acestor demersuri este diminuarea încrederii membrilor comunităților în propriile organizații reprezentative și afectarea relațiilor solide construite de-a lungul timpului între acestea și cetățeni.
Referindu-se la comunitatea ucraineană din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat că Uniunea Ucrainenilor din România este singura organizație reprezentativă care promovează și apără interesele acestei comunități în toate domeniile de activitate. Acesta a evidențiat faptul că UUR respectă și susține diversitatea, pluralismul, libertatea de opinie, de exprimare și de asociere, inclusiv cea religioasă, și dispune de resursele, experiența și instrumentele necesare pentru reprezentarea comunității la nivel local, național, regional și internațional.
Totodată, președintele UUR a afirmat că nu există o altă organizație cu un statut similar și cu o reprezentativitate reală în cadrul comunității ucrainene din România, iar pretențiile unor grupuri de interese de a se substitui acestei reprezentări nu reflectă realitatea și nu servesc intereselor legitime ale comunității.
În declarația sa, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a semnalat faptul că unele dintre aceste grupuri au desfășurat acțiuni contrare intereselor comunității ucrainene, opunându-se deschiderii de noi grupe pentru studiul limbii ucrainene materne, încercând să reducă numărul de ore dedicate acestei discipline și promovând inițiative care pot genera diviziuni în interiorul comunității.
Președintele Uniunii Ucrainenilor din România a evidențiat că aceste acțiuni au loc într-o perioadă în care organizația obține rezultate importante pentru comunitate, prin extinderea accesului la educație în limba maternă, consolidarea reprezentării instituționale, atragerea de fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii locale și implementarea unor proiecte dedicate păstrării identității culturale și lingvistice.
De asemenea, acesta a subliniat că astfel de acțiuni de presiune și destabilizare nu vizează doar comunitatea ucraineană, ci afectează și alte minorități naționale din România, avertizând asupra consecințelor negative pe care tolerarea unor asemenea practici le poate avea în actualul context politic și social.
În încheiere, Nicolae-Miroslav Petrețchi a condamnat ferm aceste acțiuni provocatoare și a reafirmat angajamentul Uniunii Ucrainenilor din România de a menține un dialog permanent și o colaborare strânsă cu întreaga comunitate ucraineană. Totodată, acesta a subliniat că UUR va continua să reprezinte cu responsabilitate interesele etnicilor ucraineni din România și să dezvolte proiecte menite să contribuie la prosperitatea, unitatea și viitorul comunității.
