Mesajul Președintelui UUR, Nicolae-Miroslav Petrețchi, transmis cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova

Cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova, transmit cele mai sincere felicitări tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv comunității ucrainene din această țară.

Astăzi, la 35 de ani de la momentul istoric în care curajul și voința cetățenilor, exprimate prin Marea Adunare Națională, au deschis drumul către adoptarea Declarației de Independență, avem datoria de a privi cu respect către cei care au avut forța și determinarea de a construi un stat liber și democratic.

Republica Moldova traversează astăzi o perioadă deosebit de importantă pentru viitorul său, marcată de provocări multiple, dar și de o oportunitate istorică. Cred cu tărie că integrarea europeană reprezintă cea mai solidă garanție pentru dezvoltarea durabilă, securitatea, libertatea și bunăstarea cetățenilor Republicii Moldova. Locul Republicii Moldova este în marea familie europeană, alături de statele care împărtășesc valorile democrației, statului de drept și respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale.

În fața provocărilor actuale, este mai important ca niciodată să ne unim forțele, să apărăm valorile democratice și să nu permitem ca tensiunile interne să slăbească societatea. Unitatea, solidaritatea și responsabilitatea față de viitor reprezintă cele mai importante resurse ale unei societăți care își dorește să rămână liberă și să își consolideze parcursul european.

Transmit un mesaj special de solidaritate și unitate ucrainenilor din Republica Moldova. Comunitatea ucraineană este parte importantă a societății moldovenești și, în același timp, parte a marii familii ucrainene din lume. Într-un context regional dificil, păstrarea identității, a culturii și a tradițiilor, precum și consolidarea solidarității între comunități sunt esențiale pentru construirea unui viitor european comun.

La mulți ani, Republica Moldova! Să rămâi liberă, democratică și europeană!

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...