În data de 20 septembrie 2026, Organizația locală Jupa a UUR, județul Caraș-Severin, a organizat evenimentul „Concert de cântec religios”, desfășurat la Căminul Cultural din localitate, ca un moment de întâlnire în jurul credinței, tradițiilor și cântecului religios.
Evenimentul a fost deschis de președintele Organizației locale Jupa a UUR, Vasile Țimbota, care le-a adresat un cuvânt de bun venit celor prezenți. A urmat mesajul lui Daniel Basaraba, președintele Filialei Caraș-Severin a UUR, care a apreciat implicarea organizatorilor și a participanților în păstrarea tradițiilor și a valorilor spirituale ale comunității.
„Astfel de întâlniri”, a transmis Daniel Basaraba, “reprezintă un prilej de bucurie, de comuniune și de păstrare a valorilor noastre spirituale și culturale. Cântecul religios ne apropie, ne unește și ne amintește de importanța credinței și a tradițiilor pe care avem datoria să le ducem mai departe. Îi felicit pe toți cei care au făcut posibil acest eveniment și le mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației noastre.”
Programul artistic a reunit formații și grupuri vocale care au adus în fața publicului cântece religioase și tradiționale, într-un repertoriu care păstrează legătura dintre credință, cultură și memoria comunității. Pe scenă au susținut recitaluri Grupul „Zelenei Lestoc” („Frunzulița verde”) din Sălbăgelu Nou, Corul „Glasul Ucrainenilor” („Holos Ucraințiv”) și Grupul „Cervona Ruja” („Bujorul roșu”) din Cornuțel.
Dincolo de programul artistic, întâlnirea de la Jupa a oferit comunității un spațiu de comuniune și dialog, în care cântecul religios a devenit un mod firesc de a păstra și transmite valori care fac parte din identitatea comunității.
Uniunea Ucrainenilor din România și organizațiile sale locale susțin activitățile prin care tradițiile, credința și cultura comunităților ucrainene rămân prezente în viața locală și pot fi transmise mai departe, de la o generație la alta.




