Сeremonie de comemorare a personalităților culturale ucrainene din Bucovina

Filiala Suceava a UUR a organizat o ceremonie de comemorare a personalităților culturale și scriitorilor ucraineni din Bucovina la Biserica nouă din satul Dărmănești, care are hramul „Sf. Ilie și Sf. Arh. Mihail și Gavriil”. Slujba de pomenire a fost oficiată în limbile română și ucraineană de către preotul Mihai Cobziuc, consilier eparhial la Biroul de Relații pentru Minorități al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
    Au fost pomenite personalități bucovinene care au contribuit la promovarea și păstrarea culturii, tradițiilor și a limbii ucrainene. De asemenea, marele compozitor român Ciprian Porumbescu și poetul național Mihai Eminescu au fost amintiți, întrucât anul 2023 a fost declarat „Anul cultural Ciprian Porumbescu”.
    La încheierea Sfintei Liturghii, preotul Mihai Cobziuc a mulțumit pentru binecuvântare Înaltpreasfințitul părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, deputatului Miroslav Nicolae Petrețchi și inspectorului Ilie Sauciuc.
      După slujba de pomenire, a avut loc o masă rotundă în care s-a discutat despre activitatea și contribuția celor pomeniți la păstrarea identității etnice și culturale a minorității ucrainene din România. În biserică, a fost organizată o expoziție de carte cu operele scriitorilor bucovineni decedați. Corul Uniunii Ucrainenilor din România, condus de profesoara Zirca Ianoș, a interpretat cântece pe versurile poeților ucraineni și ale lui Eminescu, împreună cu corul „Hatna” din Dărmănești, condus de preotul paroh Mihai Cobziuc.
       Președintele UUR Suceava, Ilie Sauciuc, a vorbit despre legătura strânsă dintre Uniune și entitățile religioase din comunitățile ucrainene, menționând că trei biserici ortodoxe- „Sf. Petru și Pavel”, Biserica nouă din Dărmănești și Biserica din Brodina de Sus”, au primit finanțare prin legea bugetului de stat, la amendamentul propus de deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi. Acțiunea este organizată în fiecare cu sprijinul financiar al Uniunii Ucrainenilor din România.

Citiți în continuare…

Sprijin pentru profesorii de limbă ucraineană și noi direcții de acțiune în educația minorității ucrainene

Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a răspuns invitației doamnei prof. Ana Alina Grijac, inspector școlar pentru minoritatea ucraineană în cadrul...

Nicolae-Miroslav Petrețchi: „În timp ce alții bombardează și distrug poduri, noi le construim”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat joi, 8 octombrie, la ceremonia oficială de deschidere a Punctului...

Consolidarea relațiilor bilaterale dintre jud. Satu Mare și regiunea Transcarpatia: discuții privind redeschiderea punctului de trecere a frontierei Khyzha–Tarna Mare

La data de 7 octombrie 2026, în satul Khyzha, comuna de tip urban Korolevo, regiunea Transcarpatia, a avut loc o...