Ziua Limbii Ucrainene se sărbătorește în România la 9 noiembrie

Pe 9 noiembrie, când este sărbătorită oficial Ziua Limbii Ucrainene, președintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a subliniat de la tribuna Parlamentului că diversitatea lingvistică este o componentă fundamentală a identității europene, iar cultivarea limbii materne rămâne un element prioritar pe continentul european și cel mai puternic instrument de conservare a patrimoniului unui popor.
România rămâne cel mai bun exemplu în ceea ce privește conservarea limbii materne, devenind chiar model de bune practici în domeniu, preluat de tot mai multe state, care își ajustează legislația din domeniul protecției drepturilor lingvistice ale persoanelor aparținând minorităților naționale, îmbunătățind, în același timp, inclusiv mecanismele de transpunere a acestora în practică.
În țara noastră, ucrainenii reprezintă a treia minoritate după numărul de etnici. Foarte multe dintre localitățile în care trăiesc compact aceștia sunt atestate documentar de peste șapte secole, iar locuitorii  acestora au participat la  numeroase evenimente marcante din istoria României. De tot atâtea secole, o sărbătoare importantă a comunității ucrainene rămâne cea dedicată limbii materne, moștenirea sacră a unei națiuni. Un popor poate exista doar prin perpetuarea specificității sale culturale, tradiționale şi lingvistice, iar în România, Legea nr. 213/2018 a transpus în practică o dorință mai veche a etnicilor ucraineni de a celebra Ziua Limbii Ucrainene în fiecare an, la 9 noiembrie.
Cu toate acestea, trebuie să rămânem conștienți că adoptarea unei legi nu reprezintă o garanție că limba maternă va rămâne vie. Din păcate, încă apar cazuri izolate ale unor funcționari și aleși locali, care, prin politici populiste sau tendințe negative în ceea ce privește respectarea unor drepturi, care contravin spiritului european, rămân în antiteză cu politica națională și cea europeană, încercând să genereze, de dragul unor calcule pur electorale, o competiție de rele practici.
Așadar, este nevoie de eforturi permanente și consecvente pentru păstrarea și transmiterea acestui tezaur lingvistic, mai departe, către urmașii noștri, continuând astfel traiectoria europeană şi mondială a respectării specificului identitar național. Promovarea conservării limbilor materne rămâne un deziderat major, pentru că acestea încurajează diversitatea lingvistică şi educația multilingvă, contribuind, într-o mare măsură, la dezvoltarea conștiinței privind tradițiile lingvistice şi culturale din întreaga lume, consolidarea solidarității bazate pe înțelegere, toleranță şi dialog, rămânând consecvenți bunelor practici democratice, cu ajutorul cărora statul român devine tot mai puternic şi respectat.
La mulți ani tuturor ucrainenilor cu ocazia Zilei Limbii Ucrainene!

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...