În data de 16 iunie 2025, Organizația locală Ruscova a Uniunii Ucrainenilor din România, județul Maramureș, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1 Ruscova, a lansat o nouă serie de activități cultural-educative dedicate copiilor, printr-un eveniment interactiv organizat împreună cu elevii clasei pregătitoare.
Activitatea a început cu lectura poveștii „Ridichea uriașă”, prezentată în limba ucraineană cu pasiune și implicare de către doamna învățătoare Simona Bumbar, căreia i s-a alăturat, împreună cu copii de grădiniță, și doamna educatoare Ana Botiz. Povestea, binecunoscută pentru mesajul său despre cooperare și ajutor reciproc, a captat atenția copiilor prin simplitatea narativă și farmecul personajelor.
Copiii au fost implicați apoi într-o serie de sarcini creative: au completat fișe de lucru tematice, menite să le dezvolte vocabularul și să le fixeze înțelesul poveștii într-un mod jucăuș și interactiv. Clasa a fost transformată într-un spațiu plin de culoare, decorat cu ilustrații inspirate din poveste, care au ajutat la recrearea universului narativ.
Pentru a stimula învățarea multisenzorială, copiii au urmărit și varianta video a poveștii în limba ucraineană, beneficiind astfel de o metodă modernă, care combină sunetul, imaginea și cuvântul scris. La final, fiecare copil a primit o mică surpriză oferită de organizație, menită să le aducă zâmbete și amintiri frumoase din această experiență.
Aceste activități fac parte dintr-un demers mai amplu prin care Uniunea Ucrainenilor din România își propune să sprijine învățarea limbii ucrainene într-un mod natural, plăcut și eficient, bazat pe joc, poveste, imagini și interacțiune. Copiii sunt viitorul unei comunități, iar prin educație și cultură, identitatea se păstrează vie și puternică.