Peste 150 de participanți au celebrat cultura ucraineană la Muzeul de Artă din Satu Mare, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Zilei cămășii ucrainene. Evenimentul a avut loc duminică, 15 iunie 2025, și a reunit oficiali din România și Ucraina, reprezentanți ai comunității ucrainene, artiști și tineri pasionați de tradiții.
Organizat de Filiala Satu Mare a Uniunii Ucrainenilor din România, în parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare, Muzeul Județean Satu Mare, Muzeul Arhitecturii și Civilizației Populare din Ujgorod și Academia de Cultură și Arte din Transcarpatia (Ucraina), evenimentul a avut ca scop promovarea cămășii tradiționale ucrainene, ca simbol al identității culturale.
Manifestarea a debutat cu intonarea imnurilor de stat ale României și Ucrainei, urmată de discursurile oficialităților: Nicolae-Miroslav Petrețchi – președintele Uniunii Ucrainenilor din România și deputat în Parlamentul României, Cătălin Filip – vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Liviu Marta – managerul Muzeului Județean Satu Mare, Myroslava Levch – reprezentanta Consiliului Regional Transcarpatia, și alții.
În cadrul programului artistic, au evoluat elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Gellert Sandor” din Micula, colectivul de dansuri „Vitraj” din Ujgorod, precum și interpretele Myroslava Matsola, Oleksandra Savko și Valentyna Zelinka – artistă recunoscută în Ucraina. De asemenea, participanții s-au bucurat de o expoziție de cămăși tradiționale și de degustări de bucate specifice, oferite de membrii organizației locale din Terebești.
Un moment deosebit a fost oferirea de cămăși ucrainene oficialilor români care au sprijinit comunitatea ucraineană, printre care Cătălin Marian Filip, Zamfir Vasile Danciu și Raluca Forgacs. De asemenea, președintele CJ Satu Mare, Pataki Csaba, și prefectul județului, Altfatter Tamás Ferenc, au primit daruri simbolice.
Janna Mykytiuk, directorul unei școli speciale din Hust (Ucraina), a oferit un tort în formă de cămașă președintelui UUR – un gest devenit deja tradiție, care exprimă aprecierea față de eforturile depuse pentru conservarea patrimoniului ucrainean.
Pe parcursul zilei, au avut loc activități interactive și o vizită la expoziția „Micul Prinț”, găzduită de artista Cristina Gloria Oprișa.
Evenimentul a reunit membri ai comunității ucrainene din mai multe județe, oficiali, artiști și reprezentanți ai instituțiilor din România și Ucraina, într-o manifestare dedicată păstrării și promovării valorilor identitare ucrainene.




