Vizită de suflet în comuna Remeți, județul Maramureș

Prima zi a anului, respectiv, sărbătoarea Sfântului Vasile (pe stil vechi), Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a petrecut-o în comuna Remeţi – Maramureş, localitate cu o comunitate compactă de etnici ucraineni, unde s-a simţit ca acasă.
I-a avut alături pe domnii Zenon Koval și Igor Hoholeak, reprezentanți ai Congresului Mondial al Ucrainenilor, din Bruxelles, pe Subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne Petru Bledea, pe Ivan Brinzanic, primarul comunei și bineînțeles pe Vasile Pasenciuc, președintele organizației UUR – Remeți.
Cu toții au participat la Sfânta Liturghie oficiată în biserica parohiei „Duminica Tuturor Sfinţilor,” păstorită de Părintele Marius Clem, un slujitor vrednic, harnic şi asumat, care are un rol important în coeziunea comunităţii ucrainene. Nicolae-Miroslav Petrețchi i-a mulţumit părintelui pentru ospitalitate, buna colaborare, cât şi pentru implicarea necondiţionată în sprijinul comunităţii.
Dialogul constructiv cu primarul Ivan Brinzanic i-a întărit domnului Petrețchi convingerea că localitatea Remeți se află pe calea dezvoltării, datorită proiectelor ambițioase și eforturilor sale constante pentru bunăstarea locuitorilor, iar vizita i-a demonstrat încă o dată că sprijinul pe care Uniunea l-a acordat de-a lungul timpului a avut un impact semnificativ.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...