Maria Condrei, la decernarea premiului „Timișoara pentru valori europene”

Președinta Filialei Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România, Maria Szabo-Condrei, a participat sâmbătă, 13 ianuarie, la ceremonia de decernare a premiului „Timișoara pentru valori europene”, acordat Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Maria Szabo-Condrei a subliniat importanța eforturilor depuse de Maia Sandu în sprijinul democrației, drepturilor omului și diversității culturale, precum și contribuția semnificativă adusă la consolidarea relațiilor europene.
În discursul său, Maia Sandu a evidențiat sacrificiile remarcabile făcute de vecinii din Ucraina pentru apărarea  valorilor europene fundamentale. Cu curajul caracteristic, președinta Republicii Moldova a denumit Kremlinul ca fiind responsabil pentru răul adus Ucrainei, subliniind astfel importanța luptei constante pentru democrație, libertate și pace.
Totodată, Maia Sandu a evidențiat orașul Timișoara drept un exemplu elocvent al unității în diversitate, un oraș care exprimă cu devotament spiritul european și democratic, jucându-și cu excelență rolul de Capitală Culturală Europeană și fiind un model de succes.
Amintim, că în Rezoluția adoptată în cadrul Congresului al IX-lea al Uniunii Ucrainenilor din România menționează depunerea eforturilor suplimentare în vederea susținerii procesului european și euroatlantic al Ucrainei și al Republicii Moldova din perspectiva reformelor și a adaptării legislației privind drepturile minorității naționale, având drept fundament modelul de bune practici al României, care este expus permanent.
Premiul “Timișoara pentru Valori Europene” a fost instituit în 2023 de către Primăria Timișoara, marcând recunoașterea eforturilor remarcabile depuse de personalități notabile în promovarea și apărarea valorilor europene. Maia Sandu, ca primă laureată cu această distincție, adaugă o pagină semnificativă în istoria Timișoarei ca oraș multicultural și european.

Citiți în continuare…

Sprijin pentru profesorii de limbă ucraineană și noi direcții de acțiune în educația minorității ucrainene

Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a răspuns invitației doamnei prof. Ana Alina Grijac, inspector școlar pentru minoritatea ucraineană în cadrul...

Nicolae-Miroslav Petrețchi: „În timp ce alții bombardează și distrug poduri, noi le construim”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat joi, 8 octombrie, la ceremonia oficială de deschidere a Punctului...

Consolidarea relațiilor bilaterale dintre jud. Satu Mare și regiunea Transcarpatia: discuții privind redeschiderea punctului de trecere a frontierei Khyzha–Tarna Mare

La data de 7 octombrie 2026, în satul Khyzha, comuna de tip urban Korolevo, regiunea Transcarpatia, a avut loc o...