Drum de credință pentru comunitatea ucraineană din Milișăuți, județul Suceava

La inițiativa doamnei Brândușa Peslari, președinta Organizației locale Milișăuți a Uniunii Ucrainenilor din România, în data de 3 August a fost organizată o activitate cu profundă încărcătură spirituală și identitară, o călătorie de documentare la Iași, cu participarea a 40 de membri ai comunității.

Programul a inclus participarea la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Hadâmbu, comuna Mironeasa din județul Iași, un important loc de pelerinaj ortodox, cunoscut pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Vizita la acest așezământ monahal a oferit participanților momente de reflecție, rugăciune și întărire spirituală, esențial pentru o comunitate profund religioasă cum este cea ucraineană.

Ulterior, grupul a făcut un popas la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde s-a închinat la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și a Bucovinei. Aceste momente de reculegere au întărit legătura dintre credință, tradiție și apartenență etnică.

Demersul a fost sprijinit de Filiala Suceava a UUR, care a asigurat transportul și masa de prânz pentru participanți. Acest tip de activitate este un bun prilej de socializare și consolidare a legăturilor comunitare, o expresie a angajamentului constant al Uniunii Ucrainenilor din România în sprijinirea păstrării identității etnice.

Prin astfel de inițiative, UUR încurajează păstrarea limbii ucrainene, a tradițiilor și a obiceiurilor, promovând coeziunea și solidaritatea în rândul membrilor comunității. Întâlnirile de acest tip întăresc sentimentul de apartenență, dar și credința, care este o componentă esențială a sufletului ucrainean.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...