Sâmbătă, 18 octombrie 2025, la sediul Reprezentanței Constanța a Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), a avut loc masa rotundă cu tema „Europa de la Pontul Euxin”, un eveniment dedicat dialogului interetnic, cooperării locale și analizării provocărilor geopolitice actuale din regiunea Mării Negre.
Evenimentul a reunit aproximativ 20 de participanți, printre care s-au numărat reprezentanți ai administrației publice locale din județul și municipiul Constanța, ai altor minorități etnice din Dobrogea, ai mediului academic și ai organizațiilor non-guvernamentale care derulează proiecte în sprijinul comunităților etnice.
Au fost prezenți:
Lucrările mesei rotunde s-au desfășurat în două paneluri moderate de dr. Dorin Popescu:
În cadrul discuțiilor, participanții au evidențiat faptul că modelul dobrogean de conviețuire – bazat pe respect, diversitate și colaborare – este un exemplu de bune practici la nivel european, rezultat al unei istorii îndelungate de dialog și solidaritate între etnii.
În urma dezbaterilor, participanții au formulat mai multe concluzii și propuneri, dintre care se remarcă:
Participanții au apreciat evenimentul ca o relansare necesară a dialogului dintre instituțiile publice și minoritățile etnice din Dobrogea, într-un context geopolitic complex.
Evenimentul a fost organizat de Reprezentanța Constanța a Uniunii Ucrainenilor din România, în cadrul planului anual de acțiuni culturale pentru anul 2025, cu sprijinul autorităților locale și al mediului asociativ constănțean.




