Expoziție de obiecte vechi la sediul Organizației locale Ruscova

În data de 19 octombrie 2025, Organizația locală Ruscova a Uniunii Ucrainenilor din România a avut bucuria de a organiza, chiar la sediul său, o expoziție de obiecte vechi, menită să readucă la viață povești și amintiri din trecutul comunității.

Spațiul expozițional, amenajat cu sprijinul membrilor biroului local, a reunit piese cu valoare istorică și sentimentală deosebită, fiecare obiect purtând în sine o parte din istoria locului. Colecția a fost realizată prin implicarea doamnelor Ana Corjuc și Mihaela Miculaiciuc, care au adunat aceste obiecte de la vârstnicii din sat, adevărați păstrători ai memoriei comunității.

Expoziția va rămâne deschisă pe tot parcursul săptămânii în curs, iar în zilele următoare vor avea loc vizite ghidate pentru elevii Școlii Gimnaziale Ruscova, dornici să descopere poveștile din spatele fiecărui exponat.

Prin această inițiativă, Organizația locală Ruscova oferă vizitatorilor o veritabilă călătorie în timp, demonstrând cât de important este să prețuim moștenirea culturală a comunității ucrainene din zonă.

Uniunea Ucrainenilor din România sprijină activ astfel de acțiuni, care contribuie la păstrarea și promovarea patrimoniului material și spiritual al ucrainenilor din România.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...