Joi, 18 decembrie 2025, Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” a fost gazda unui eveniment cu profundă semnificație educațională și interculturală: reînnoirea Proiectului de parteneriat educațional „Mâini unite – visuri împlinite”, un demers care consolidează legăturile dintre comunități și instituții de învățământ din România și Ucraina.
Parteneriatul reunește patru instituții cu tradiție și implicare în domeniul educației și al promovării valorilor interculturale:
Coordonarea activităților este asigurată de prof. Delia Martineac și prof. Vasyl Humelnyk, cadre didactice implicate care susțin dezvoltarea educației interculturale și a schimburilor educaționale transfrontaliere. Proiectul a fost inițiat în anul precedent, iar rezultatele pozitive, relațiile de prietenie și colaborarea eficientă dintre parteneri au determinat continuarea acestuia prin propunerea unor noi activități și obiective.
La eveniment a participat o delegația din Ucraina, formată din patru cadre didactice, respectiv Natalia Puiu, Viorika Palamariuk, Diana Hushul, Anna Mykhailiuk, condusă de directorul adjunct al Liceului „Dymka”, Olena Svityk, prezență care a subliniat importanța dimensiunii internaționale a proiectului și a cooperării educaționale româno-ucrainene. Oaspeții au fost invitați să viziteze baza materială a școlii și au putut observa cum se desfășoară activitatea didactică din instituție. De asemeni, programul a inclus și vizitarea Mănăstirii Bogdana, care a adus momente de liniște sufletească și reculegere profundă.
Scopul principal al proiectului „Mâini unite – visuri împlinite” a fost promovarea educației interculturale prin activități comune care să dezvolte respectul, înțelegerea și cooperarea între elevi și cadrele didactice din cele două țări.
Proiectul a adus împreună reprezentanți ai minorității ucrainene din România și ai minorității românești din Ucraina, promovând dialogul, cooperarea și respectul reciproc.





