Cu ocazia Zilei Minorităților Naționale, Filiala Suceava a UUR a reprezentat minoritatea ucraineană la Simpozionul „Bucovina – Unitate în diversitate”

Ziua Minorităților Naționale a constituit un prilej de bucurie și încântare pentru toți participanții la Simpozionul „Bucovina – Unitate în diversitate”, desfășurat la data de 16 decembrie 2025, în Sala Unirii a Palatului Administrativ, sub egida Instituției Prefectului, județul Suceava.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai minorităților naționale din județul Suceava, ai administrației publice locale și județene, ai mediului educațional și cultural, precum și ai altor instituții și organizații implicate activ în promovarea dialogului interetnic, a respectului reciproc și a coeziunii sociale. Prin tematica abordată și prin diversitatea participanților, simpozionul a evidențiat rolul esențial al conviețuirii pașnice și al colaborării dintre comunitățile etnice care definesc identitatea multiculturală a Bucovinei.

Minoritatea ucraineană a fost reprezentată de Ilie Sauciuc, președintele Filialei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România, iar pr. Mihai Cobziuc a participat în calitate de consilier eparhial în cadrul Biroului pentru Relații cu Minoritățile al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. De asemenea, la manifestare au fost prezenți reprezentanți ai minorităților polonă, romă, italiană, germană, evreiască, armeană, ruteană, ruso- lipoveană și maghiară, subliniind caracterul multicultural al județului Suceava.

La eveniment au participat Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, și prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, care au adresat mesaje de susținere a dialogului intercultural și de apreciere pentru contribuția minorităților naționale la dezvoltarea armonioasă a comunității locale.

Programul simpozionului a inclus: alocuțiuni ale reprezentanților comunităților etnice din județul Suceava; prezentări privind contribuția minorităților naționale la identitatea istorică și culturală a regiunii Bucovina; discuții referitoare la proiecte comune și oportunități de colaborare interinstituțională;

Activitatea s-a încheiat cu momente artistice susținute de Grupul vocal „Nadija” coordonat de prof. Loredana Mândrișteanu, care a reprezentat minoritatea ucraineană, Ansamblul „Solonczanka” al minorității polone, și Gupul artistic al de Școlii Gimnaziale Valea Moldovei aparținând minorității rome.

Prin conținutul său și prin mesajul transmis, Simpozionul „Bucovina – Unitate în diversitate” a reafirmat importanța respectului pentru diversitate, a dialogului intercultural și a cooperării între comunități, consolidând statutul Bucovinei ca model de conviețuire armonioasă și unitate în diversitate.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...