Întrevedere la nivel înalt cu Înaltul Comisar OSCE pentru Minorități Naționale

Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat miercuri, 18 februarie, împreună cu subsecretarii de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, Dincer Geafer și Thomas Șindilariu, precum și cu șefa serviciului din cadrul DRI, Adriana Petraru, la o întrevedere de lucru cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, Christophe Kamp, și cu consilierul juridic din cadrul Biroului Înaltului Comisar al OSCE, Mitra Jalali.

În cadrul discuțiilor a fost prezentat sistemul românesc de protecție și sprijinire a minorităților naționale, evidențiindu-se modelul de bune practici consolidat de România în acest domeniu, bazat pe proceduri sistemice de sprijin, dialog instituționalizat și instrumente eficiente de protecție și promovare a identității culturale, lingvistice și religioase. Acest model este recunoscut la nivel european și internațional ca fiind echilibrat, funcțional și orientat spre coeziune socială și respect reciproc.

Nicolae-Miroslav Petrețch a prezentat modul de funcționare al Uniunii Ucrainenilor din România, singura organizație reprezentativă parlamentară a comunității ucrainene, subliniind structura sa formată din 13 filiale județene și peste 120 de organizații locale, precum și implicarea activă a membrilor în stabilirea direcțiilor de acțiune. A fost evidențiată importanța reprezentativității UUR în toate formatele și mecanismele decizionale relevante pentru comunitatea ucraineană, la nivel local, național și internațional.

De asemenea, au fost prezentate demersurile prin care UUR promovează la nivel internațional modelul românesc de bune practici în domeniul protecției minorităților, inclusiv prin intermediul organismelor internaționale din care face parte, în special Congresul Mondial al Ucrainenilor, precum și eforturile pentru consolidarea relațiilor bilaterale și trilaterale dintre România, Ucraina și Republica Moldova, prin sprijinirea acordurilor de colaborare, a proiectelor transfrontaliere și a forumurilor economice.

În cadrul întâlnirii au fost abordate și provocările cu care s-a confruntat comunitatea ucraineană din România de la începutul invaziei pe scară largă a Federației Ruse în Ucraina, precum și mecanismele implementate de UUR pentru sprijinirea și integrarea refugiaților, inclusiv prin facilitarea accesului la educație și pe piața muncii. A fost subliniat rolul minorităților naționale ca punți de legătură între România și statele de origine, contribuind la consolidarea dialogului, cooperării regionale și stabilității.

Președintele UUR a adresat mulțumiri Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale și consilierului juridic al acestuia pentru dialogul deschis și sprijinul constant acordat protecției drepturilor minorităților, precum și reprezentanților Departamentului pentru Relații Interetnice pentru facilitarea acestui dialog instituțional.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...