UUR, partener activ în păstrarea și promovarea patrimoniului lingvistic comun

Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a răspuns cu bucurie invitației Departamentului pentru Relații Interetnice de a participa la evenimentul „Diversitatea lingvistică – o componentă a patrimoniului cultural național”, organizat la sediul Filialei București a Uniunii Ucrainenilor din România, la data de 19 februarie. Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Uniunea Ucrainenilor din România, alături de reprezentanții organizațiilor aparținând minorităților naționale din cadrul Comisiei pentru învățământ și tineret și al Comisiei pentru cultură, culte și mass-media ale Consiliului Minorităților Naționale.

Manifestarea a oferit un important cadru de dialog și reflecție asupra rolului limbii materne în păstrarea identității culturale, asupra importanței educației multilingve și a responsabilităților statului în protejarea și promovarea limbilor minorităților naționale, în contextul mecanismelor și politicilor publice dezvoltate în România pentru susținerea diversității etnice și culturale.

În alocuțiunea sa, Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat importanța unor astfel de inițiative pentru consolidarea protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale și a evidențiat faptul că România reprezintă un model de bune practici în acest domeniu, model construit și perfecționat în mod constant în ultimii 35 de ani. Totodată, a arătat că Uniunea Ucrainenilor din România promovează acest model și la nivel internațional, ca exemplu de sistem funcțional, bazat pe dialog, cooperare instituțională și respect reciproc.

Președintele UUR a remarcat rolul esențial al Departamentului pentru Relații Interetnice și al celorlalte structuri implicate în protecția drepturilor minorităților naționale, precum și profesionalismul și competența specialiștilor care contribuie la menținerea și dezvoltarea acestui cadru instituțional. De asemenea, a subliniat importanța dialogului dintre reprezentanții minorităților naționale, arătând că astfel de întâlniri oferă oportunitatea identificării directe a provocărilor reale cu care se confruntă comunitățile și a găsirii unor soluții adecvate prin schimb de experiență și bune practici.

Totodată, a felicitat Departamentul pentru Relații Interetnice pentru inițiativa organizării evenimentului și și-a exprimat convingerea că acesta reprezintă un bun început pentru extinderea și aprofundarea colaborării dintre instituții și organizațiile minorităților naționale. A subliniat, în același timp, că fiecare comunitate dispune de exemple valoroase de bune practici în diverse domenii, iar schimbul de experiență poate contribui la îmbunătățirea politicilor publice și la dezvoltarea durabilă a comunităților.

În încheiere, Nicolae-Miroslav Petrețchi a reiterat disponibilitatea Uniunii Ucrainenilor din România, precum și a sa personală, de a sprijini în continuare toate demersurile menite să consolideze cooperarea interetnică, să promoveze diversitatea lingvistică și culturală și să contribuie la dezvoltarea armonioasă a comunităților aparținând minorităților naționale din România.

Alături de reprezentanții comisiilor Consiliului Minorităților Naționale, la eveniment au participat deputatul Ștefan Bouda, subsecretarii de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, Dincer Geafer și Thomas Șindilariu, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Societății Române de Televiziune, precum și membri ai Uniunii Ucrainenilor din România.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...