Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, transmite, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, un mesaj despre importanța educației, despre rolul profesorilor și al familiei în formarea tinerei generații, dar și despre responsabilitatea comunității de a păstra și transmite mai departe limba și identitatea ucraineană.
„Astăzi, de Ziua Mondială a Educației, mă gândesc, în primul rând, la oamenii care dau sens educației, profesori, elevi, părinți, dar și la toți cei care înțeleg că educația înseamnă mai mult decât acumularea de cunoștințe. Educația transformă vieți, deschide drumuri și oferă fiecărui copil șansa de a-și construi propriul viitor.
Pentru comunitatea ucraineană din România, educația are și o semnificație aparte. Posibilitatea de a învăța în limba maternă înseamnă nu doar acces la educație, ci și păstrarea limbii, a identității și a legăturii cu propriile rădăcini. De aceea, mă bucur că în România dreptul la educație în limba ucraineană este asigurat prin lege și se concretizează prin inițiative și proiecte care ajung tot mai aproape de copii și de familiile lor.
În ultima perioadă, au fost înființate noi grupe de studiu al limbii ucrainene în județe precum Maramureș, Botoșani, Timiș. Sunt pași importanți, pentru că fiecare grupă nouă înseamnă mai mulți copii care au posibilitatea să își păstreze și să își aprofundeze cunoștințele în limba maternă.
Pentru mine, ca reprezentant al comunității ucrainene, educația continuă să fie o prioritate. Cred că avem responsabilitatea de a crea condițiile prin care generațiile tinere să poată învăța și dezvolta, pentru a nu fi nevoite să aleagă între integrarea în societatea românească și păstrarea propriei identități.
Uniunea Ucrainenilor din România sprijină și promovează educația în limba maternă și va continua să susțină demersurile care contribuie la păstrarea limbii ucrainene și la transmiterea acesteia către generațiile următoare.
În această zi, vreau să le mulțumesc, în mod deosebit, profesorilor pentru răbdarea, implicarea și munca pe care o depun zi de zi pentru educarea copiilor. Le mulțumesc elevilor pentru dorința de a învăța și părinților pentru că înțeleg cât de important este ca limba maternă să rămână vie și să fie transmisă mai departe.
Păstrarea limbii ucrainene începe în familie, continuă în școală și devine o responsabilitate a întregii comunități. Iar atunci când investim în educație, investim nu doar în viitorul copiilor noștri, ci și în viitorul comunității noastre.”
