1 Decembrie, Ziua Națională a României

Astăzi, 1 Decembrie, ne întoarcem cu gândul la anul 1918, acolo unde a fost rostit un ideal care a devenit realitate: unitatea unui popor care și-a dorit libertate, demnitate și un viitor comun. Marea Unire nu a fost doar un moment politic, ci expresia unei voințe colective, a curajului și a speranței a milioane de oameni.

De-a lungul celor 107 ani, România a trecut prin încercări grele, dar a mers mai departe, consolidându-și identitatea europeană și democratică. Astăzi, România este o casă comună pentru oamenii care împărtășesc aceleași valori: respectul față de lege, libertatea, solidaritatea și dorința de a construi un viitor mai bun.

Ziua de 1 Decembrie ne amintește că unitatea nu înseamnă uniformitate, ci capacitatea de a transforma diversitatea într-o forță. În acest spațiu comun, în care conviețuiesc români și reprezentanți ai tuturor minorităților naționale, s-a construit un model de dialog și coabitare pașnică, recunoscut și apreciat în Europa.

Uniunea Ucrainenilor din România marchează această zi cu respect față de istoria țării în care trăim și cu recunoștință pentru cadrul democratic care permite tuturor comunităților să își păstreze identitatea, să își promoveze limba, cultura și tradițiile, contribuind în același timp la viața socială, economică și culturală a României.

La mulți ani, România! La mulți ani tuturor celor care numesc această țară acasă și care contribuie la povestea acestei țări.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...