200 de participanți la acțiunile organizate în județul Maramureș, cu ocazia Zilei Limbii Materne

În perioada 20–23 februarie 2026, Filiala Maramureș a Uniunea Ucrainenilor din România, în parteneriat cu organizațiile locale ale Uniunii din Poienile de Sub Munte, Repedea, Crasna Vișeului și Bistra, a organizat o serie de activități dedicate Zilei Limbii Materne.

Acțiunile au avut ca scop promovarea și valorizarea limbii ucrainene, consolidarea identității lingvistice și culturale a elevilor, precum și dezvoltarea competențelor de citire, scriere și comunicare corectă în limba maternă. Totodată, activitățile au urmărit stimularea interesului pentru alfabetul ucrainean și conștientizarea rolului acestuia ca fundament al limbii și al identității naționale.

Programul a cuprins momente educative și interactive, ateliere tematice, prezentări, lecturi publice și activități culturale prin care elevii au avut oportunitatea de a-și demonstra cunoștințele și atașamentul față de limba maternă. Implicarea cadrelor didactice a contribuit în mod esențial la buna desfășurare a manifestărilor, asigurând un cadru educațional coerent și motivant.

La activitățile au luat parte aproximativ 200 de participanți, elevi, cadre didactice, membri și angajați ai Uniunii Ucrainenilor din România, implicați activ în desfășurarea programului.

Prin aceste demersuri, Filiala Maramureș a UUR își exprimă în mod constant responsabilitatea și dedicarea pentru susținerea păstrării și promovării limbii ucrainene, ca element esențial al patrimoniului cultural și identitar al comunității ucrainene din România.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...