300 de ani de la nașterea poetului și fabulistului ucrainean Hryhorii Skovoroda

La 10 decembrie 2022, Filiala Cluj a UUR, în colaborare cu specializarea Limba și literatura ucraineană din cadrul Facultății de Litere (UBB), a organizat evenimentul cultural-științific „300 de ani de la nașterea poetului, scriitorului și fabulistului Hryhorii S. Skovoroda (1722-1794)” într-un cadru festiv, prilejuit nu doar de însemnătatea celebrării unei asemenea date copleșitoare, și anume trei secole de la nașterea celui supranumit „Socrate ucrainean”, ci și de numărul mare de participanți care au răspuns pozitiv invitației, printre care s-au numărat oaspeți din Ucraina, cadre didactice universitare, studenți, membrii Filialei Cluj și simpatizanți ai culturii și ai limbii ucrainene.
Îmbinarea celor două componente, științifică și culturală, a contribuit la succesul evenimentului, care a debutat cu vizionarea unui scurt documentar din seria „Обличчя української історії” („Figuri ale istoriei ucrainene”), dedicat lui Hryhorii Skovoroda. A urmat comunicarea susținută de Lyudmyla Dorosh, în care au fost relevate date importante ale parcursului existențial și creativ al lui Hryhorii Skovoroda. Pentru a ilustra, de pildă, latura de filolog a celui evocat, a fost vizionat un scurt filmuleț cu aforismele scriitorului, pe un fond muzical, cei prezenți putând asculta interpretarea în stil baroc a Cântului al 10-lea din volumul poetic „Сад божественних пісень” („Livada cânturilor divine”).
Un moment poetic și artistic deosebit de emoționant l-a constituit recitarea de poezii și fabule de către invitatele: Tetiana Vodolieieva, Alina Kuslii, Raisa Buzhak, Olga Senyshyn și Olexandra Monastirliu. Karolina Astafieva, o tânără deosebit de talentată, a încununat acest moment poetic cu o interpretare inedită la chitară electrică. Tot ea a fost protagonista și realizatoarea unui documentar, dedicat lui Hryhorii Skovoroda, filmat atât la muzeul Hryhorii Skovoroda, care, din păcate, fusese bombardat de armata rusă, cât și în diferite alte locații, filmul fiind premiat la mai multe concursuri de gen.
Prin cea de-a doua comunicare, susținută de conf. univ. dr. Ioan Herbil și intitulată „Людина та відношення її до світу у філософії Г. С. Сковороди” („Omul și raportarea acestuia la lume în filosofia lui Hrihorii S. Skovoroda”), autorul a scos în evidență viziunea lui H. Skovoroda asupra omului, poziția acestuia în Univers și modalitățile de împlinire a omului, una dintre acestea fiind cunoașterea de sine.
Și, întrucât, ne aflăm în pragul celei mai importante sărbători creștine, nașterea Mântuitorului, Corala Filialei Cluj a UUR împreună cu cei prezenți au interpretat colinde, potențând atmosfera festivă și emoționantă a evenimentului.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...