A avut loc Campionatul județean de fotbal din cadrul Filialei Timiș a UUR

Codul galben de caniculă, care a cuprins vestul țării în prima jumătate a lunii iulie, nu i-a ținut departe de minge pe jucătorii echipelor de fotbal din cadrul Filialei Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România.
Campionatul Județean de Fotbal a avut loc în data de 6 iulie a.c. și s-a desfășurat la baza sportivă a Școlii Gimnaziale Știuca, la care s-au înscris echipele din localitățile Petroasa Mare, Știuca și Remetea Mică.
Evenimentul a fost organizat de filiala timișeană, care, ca de fiecare dată, a sprijinit echipele de fotbal din comunitățile ucrainene, oferind echipamente sportive, cantonamente și premii în bani, susținând dezvoltarea sportului și promovarea fair-play-ului.
Din partea filialei au fost prezenți:

  • Maria Szabo Condrei, președintele Filialei Timiș a UUR
  • Sorin Laver, președintele Organizației locale Știuca a UUR
  • Mariana Cubaș, președintele Organizației locale Petroasa Mare a UUR
  • Nicolae Benzar, directorul Școlii Gimnaziale Știuca

precum și numeroși iubitori ai sportului rege, care nu doar că au venit să trăiască emoțiile meciului, ci și să-și susțină favoriții.
Arbitrajul meciurilor a fost asigurat de doi arbitri cu ecuson, asigurând desfășurarea competiției în condiții de corectitudine și profesionalism, iar ordinea meciurilor a fost stabilită prin tragere la sorți, după cum urmează: Știuca – Remetea Mică, Petroasa Mare – Știuca, Remetea Mică – Petroasa Mare.
Clasamentul final a fost următorul:

  • pe locul I, cu 6 puncte, s-a clasat echipa din Știuca, antrenată de Vasile Dițzac
  • pe locul al II-lea echipa din Petroasa Mare, antrenată de Gheorghe Cuth
  • pe locul al III-lea echipa din Remetea Mică, antrenată de Cristian Dutciuc

Premierea a fost făcută de președinta filialei Timiș, care a înmânat cupele și diplomele căpitanilor celor trei echipe. Au fost premiați antrenorii celor trei echipe și cei doi arbitri, și în plus, au mai fost acordate diplome speciale:

  • Jonatan Turcin – golgheterul competiției
  • Marius Labici – pentru cel mai bun portar
  • Raul Emanuel Bodnar – cel mai tânăr jucător
  • Nicolae Crișan – cel mai în vârstă jucător

Cu ocazia campionatului județean de fotbal, președintele Organizației Locale Știuca, domnul Sorin Laver, a adresat mulțumiri Filialei UUR Timiș pentru sprijinul acordat și pentru implicarea constantă în susținerea acestui campionat.
La rândul său, președinta Filialei Timiș a UUR, doamna prof. Maria Szabo Condrei, a transmis aprecieri tuturor sportivilor participanți, precum și celor implicați în organizarea și buna desfășurare a competiției. Aceasta le-a urat succes echipelor și și-a exprimat încrederea că cei mai buni vor reprezenta cu cinste județul Timiș la Campionatul Național de Fotbal organizat de UUR. Totodată, a mulțumit conducerii Uniunii pentru sprijinul financiar și susținerea acordată în promovarea sportului în rândul comunităților ucrainene.
Acest campionat nu a fost doar o competiție sportivă, ci și o dovadă a solidarității și a spiritului de comunitate care caracterizează Uniunea Ucrainenilor din România. Astfel de evenimente demonstrează încă o dată că, indiferent de provocări, UUR continuă să fie un liant între generații, promovând valori autentice și contribuind la păstrarea unei comunități unite și puternice.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...