Acţiune de comemorare a victimelor Holodomorului din 1932-1933

La Biserica Ortodoxă Ucraineană „Sf. Petru Movilă” din București, a avut loc duminică, 29 noiembrie, un moment comemorativ, dedicat victimelor Holodomorului (politicii de exterminare prin înfometare deliberată a ucrainenilor în anii 1932-1933). Slujba Parastasului a fost oficiată de preotul-paroh Dumitru Colotelo și de părintele-diacon Vladimir Malcovici.
Reprezentanți ai comunității ucrainene din București, membri ai Filialei UUR-București și reprezentanți ai Ambasadei Ucrainei în România s-au adunat pentru a comemora victimele celei mai tragice drame din istoria modernă a poporului ucrainean.
Mesajele celor prezenți la eveniment s-au concentrat pe importanța păstrării memoriei milioanelor de victime ale Holodomorului din anii 30 ai secolului trecut.
Președintele UUR-București, Mihai Traista, a vorbit despre obligația de a nu uita ororile trecutului, aceste evenimente dramatice din istoria poporului ucrainean. El a anunțat că, la sfârșitul săptămânii viitoare, filiala UUR-București va organiza o conferință online cu tema „Holodomorul din anii 1932-1933 în Ucraina”, la care vor participa scriitori din România și Ucraina, reprezentanți ai UUR și ai Ambasadei Ucrainei în România.
Secretarul I al Ambasadei Ucrainei în România, doamna Svitlana Prykhodko, a afirmat că datoria sacră a tuturor ucrainenilor este nu doar de a onora memoria milioanelor de victime nevinovate, ci și de a face tot posibilul pentru ca din ce în ce mai multe state să recunoască Holodomorul drept genocid împotriva poporului ucrainean. Svitlana Prykhodko i-a invitat pe toți cei prezenți să viziteze expoziția ”Holodomor: distrugerea identitatii”, organizată în incinta Ambasadei Ucrainei din România.
Părintele paroh Dumitru Colotelo a făcut apel la rugăciune pentru pace și pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...