Ansamblul ”Cervona kalyna” din Negostina, la Festivalul ”Serbările Deltei”

Ansamblul ”Cervona kalyna” din Negostina, coordonat de Iulian Chideșa, a reprezentat minoritatea ucraineană la Festivalul Concurs al Minorităților Naționale ”Serbările Deltei”, desfășurat în perioada 09-11 iunie 2023, obținând premiul pentru coregrafie. Costul transportului grupului a fost asigurat cu sprijinul financiar al Filialei Suceava a UUR. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Local Sulina, Primăria Sulina, în colaborare cu Casa de Cultură Sulina, proiectul fiind cofinanțat de Ministerul Culturii.
Juriul festivalului a fost format din cunoscuți specialiști în domeniu: Ştefan Coman – maestru coregraf, profesor la Palatul Copiilor Tulcea, Secretar General al CIOFF RO, Vicepreşedintele Asociaţiei Coregrafilor din România – preşedintele juriului, Oana Creţulescu – realizator tv, Televiziunea Română, Oana Petrică – preşedinte executiv, Asociaţia Naţională a Centrelor Culturale din România, Iulian Vizauer – director – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Tulcea, Nelu Serghei – regizor, actor de teatru şi film şi televiziune.
Unul dintre participanţi, Cezarina Grigorciuc, elevă în clasa a VI-a, membră a ansamblului din Negostina, a rămas profund impresionată de această călătorie şi de frumuseţea zonei, pe care nu o vizitase niciodată: ”Festivalul concurs de la Sulina a fost o experiență extraordinară. Deşi am avut emoţii foarte mari, m-am simțit foarte bine sa dansez pentru un public atât de numeros. Am fost răsplătiți cu aplauze și aprecieri care ne-au motivat să oferim publicului un moment coregrafic reușit. De asemenea, această deplasare a reprezentat pentru noi și o excursie, pentru că e prima oară când vizităm Delta. Niciodată nu mi-am putut imagina cât de frumoase sunt locurile din România. Am rămas cu o amintire minunată, pe care nu o voi putea uita niciodată.”
La rândul său, coordonatorul ansamblului, Iulian Petru Chideșa, este profund recunoscător Uniunii Ucrainenilor din România pentru sprijinul oferit în desfășurarea activității culturale a grupului.
La eveniment au participat douăsprezece ansambluri artistice din zonă și din diferite regiuni ale ţării: Canlar– UDTTMR – Cobadin jud. Constanţa (tătari) coordonat de Ailis Molamet, Pharlipen – Partida Romilor – Tulcea (romi), în coregrafia lui Iulian Odică şi sub coordonarea Niculinei Iosif, Tuna – UDTR – Tulcea (turci), coordonat de Nurten Mahmudi, Cervona Kalyna – UUR – Negostina jud. Suceava (ucraineni), în coregrafia lui Iulian Petru Chideşa, Fanfara Transilvania Junior – C.C.Augustin Bena – Cugir (romi), coordonat de Mihai Gălan, Borsica – Palatul Copiilor Miercurea Ciuc (maghiari), coordonat de Rozalia Antal, Ghiocel de la Luncaviţa – Luncaviţa, jud. Tulcea (bulgari), în coregrafia lui Cătălin Tănăsuică, coordonat de Gabriela Manghiuc, Altona – Asociaţia Altona Cerna, jud. Tulcea (meglenoromâni), coordonat de Andreia Tanur, Artemis – Comunitatea Elenă Sulina (greci), coordonat de Angelica Neranzi, Perva Zora – UUR – Sulina (ucraineni), coordonat de Maria Crimschi, Vostok – Comunitatea Ruşilor Lipoveni Sulina, coordonat de Victor Saraev, Dobrogeanca – Casa de Cultură Sulina (ruşi lipoveni), în coregrafia maestrului Roman Jora, coordonat de Florentina Dunaev.
Festivalul „Serbările Deltei”, care a ajuns la cea de-a XXI- a ediție anul acesta, este singurul eveniment folcloric interetnic din zonă şi reuşeşte să contribuie la creșterea semnificativă a numărului de turiști care vizitează orașul Sulina în această perioadă.
Scopul principal al festivalului este descoperirea și promovarea ansamblurilor de dansuri şi a grupurilor vocale, contribuind astfel la perpetuarea tradițiilor specifice fiecărei minorități. Manifestarea cultural-artistică este dedicată protejării și facilitării accesului la patrimoniul cultural imaterial, prin cultivarea unor aptitudini de comunicare expresivă prin intermediul muzicii.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...