Ansamblul „Veselka” al Organizației locale Vinga a UUR a participat la Ziua Comunei Vinga

Ansamblul „Veselka” al Organizației locale Vinga a UUR, Filiala Arad, a răspuns cu bucurie invitației de a participa la manifestările dedicate Zilei Comunei Vinga, contribuind la atmosfera de sărbătoare prin promovarea tradițiilor și valorilor culturale ale comunității ucrainene.

În cadrul programului artistic, membrii ansamblului au prezentat cu mândrie portul popular ucrainean, au interpretat cântece tradiționale ucrainene și au susținut dansuri populare specifice, oferind publicului un spectacol autentic, apreciat și aplaudat de cei prezenți.

Participarea Ansamblului „Veselka” la acest eveniment reprezintă o nouă oportunitate de promovare a patrimoniului cultural ucrainean și de consolidare a dialogului intercultural dintre comunitățile din județul Arad. Prin prestația lor, tinerii artiști au demonstrat că tradițiile pot fi păstrate și transmise cu respect și pasiune generațiilor viitoare.

Filiala Arad a UUR a adresat sincere mulțumiri organizatorilor pentru invitație și a felicitat membrii Ansamblului „Veselka”, precum și coordonatorii acestuia, pentru profesionalismul, dăruirea și implicarea de care au dat dovadă. Filiala Arad va continua să susțină activitățile culturale care promovează identitatea, limba și tradițiile ucrainenilor din România, contribuind astfel la îmbogățirea vieții culturale a comunității locale.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...