Atelier de de încondeiere a ouălor de Paști, organizat de filiala UUR-Siret

Ne aflăm în pragul unei sărbători cu profundă rezonanță spirituală – Învierea Domnului Iisus Hristos, un moment care aduce împreună milioane de credincioși, precedat de rugăciune și post. În timp ce ne pregătim să întâmpinăm Lumina Sfântă, în orașul Siret, valorile religioase și spirituale sunt transmise cu devotament către copiii și tinerii comunității ucrainene.
Pentru că tradițiile ne definesc, ne unesc și ne îmbogățesc spiritualitatea, Mirabela Carpiac, profesor de limba ucraineană la Școala Gimnazială Siret, cu sprijinul președintelui Organizației municipale a Uniunii Ucrainenilor din România, Constantin Popescu, au organizat pentru copiii și tinerii din oraș, duminică, 14 aprilie, un atelier de tradiții ancestrale ce leagă generațiile: încondeierea ouălor de Paști.
Sub atenta îndrumare a doamnei Paraschiva Hretiuc, care le-a arătat etapele de lucru, copiii din Siret au decorat ouă cu multă răbdare și migală, folosind tehnica picurării cu ceară prin băi repetate în vopsele colorate. Ei au transformat ouăle albe în adevărate mini opere de artă, îmbibate de simboluri și culori, fiecare având povestea și simbolistică sa profundă, iar la final au organizat o expoziție. În Săptămâna Mare, copiii se vor reîntâlni pentru ultimele pregătiri înainte de Paști.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...