Ateliere meșteșugărești organizate pentru copiii de la Valea Vișeului

În data de 05 iunie 2025, s-a desfășurat la sediul organizației locale UUR Valea Vișeului, din localitatea Valea Vișeului, evenimentul intitulat „Ateliere meșteșugărești pentru copii – o incursiune în tradiția vie ”. Evenimentul, organizat de către doamna Maricica Șorban și domnul Ștefan Vasile Oprișan, angajați din cadrul organizației locale UUR, s-a desfășurat într-un decor rustic, încărcat de farmecul autenticității și al spiritului tradițional.
S-au desfășurat două ateliere meșteșugărești, menite să trezească respectul pentru valorile culturale și meșteșugurile strămoșești, în care atmosfera a fost una caldă, de familie, cu miros de lemn proaspăt și textura cânepii lucrate manual, care au contribuit la crearea unui spațiu viu, unde timpul părea să curgă altfel – mai lent, mai profund, mai cu rost.
Atelierul băieților a avut loc sub îndrumarea atentă a domnului Oprișan , unde cei zece băieți participanți au pătruns în tainele prelucrării lemnului cu unelte tradiționale, o artă a răbdării și priceperii. Atelierul a debutat cu o scurtă prezentare a uneltelor folosite, precum fierăstrăul, rindelul, vinclul și bolobocul. Activitatea practică a presupus realizarea unor obiecte funcționale, precum cozi pentru unelte gospodărești – topor, ciocan, greblă – fiecare bucată de lemn fiind transformată prin muncă și grijă în ceva util.
Participanții au fost încurajați să lucreze în echipă, să-și împărtășească ideile și să își imagineze propriile proiecte. Rezultatul acestei libertăți creative a fost crearea unor obiecte ingenioase, printre care un scaun simplu din lemn, robust și frumos proporționat, care a atras admirația tuturor participanților. Prin această experiență, copiii au învățat nu doar despre meșteșug, ci și despre perseverență, responsabilitate și valoarea muncii făcute cu propriile mâini.
În paralel, atelierul fetelor a fost susținut de doamna Șorban , iar cele zece fete participante au fost introduse cu multă grijă și sensibilitate în universul delicat al cânepii. Doamna Șorban împărtășește o dragoste profundă pentru tradițiile textile și are un talent remarcabil în transmiterea lor. Atelierul a început cu o scurtă incursiune în istoria cânepii, ca plantă cultivată de secole în gospodăriile românești și ucrainene, folosită pentru confecționarea hainelor, a pânzei de casă și a diverselor obiecte decorative.
Participantele au învățat tehnici de împletire și tors a firelor de cânepă, au confecționat mileuri cu modele inspirate din tradițiile ucrainene și au lucrat la broderii minuțioase, destinate cămășilor populare. Fiecare dintre ele a reușit să creeze ciucuri decorativi pentru ii, învățând semnificația simbolurilor tradiționale cusute în fir roșu și negru. Activitatea a fost nu doar o lecție de îndemânare, ci și una de răbdare, meticulozitate și conexiune profundă cu identitatea culturală.
Cele două ateliere au oferit copiilor mai mult decât niște cunoștințe tehnice – le-au oferit o experiență de viață. Într-o lume în care digitalizarea domină tot mai mult timpul liber al copiilor, aceste ateliere au adus o gură de aer proaspăt: contactul cu materialele naturale, cu tehnici transmise din generație în generație și cu povestea fiecărui obiect făcut de mână.
În final, s-a conturat o atmosferă de bucurie autentică, în care mândria de a fi creat ceva cu propriile mâini a fost vizibilă în ochii fiecărui copil. Atelierele au contribuit astfel nu doar la păstrarea vie a meșteșugurilor populare, ci și la dezvoltarea creativității, a încrederii în sine și la întărirea legăturii cu valorile culturale moștenite.
Evenimentul de la Valea Vișeului, organizat cu sprijinul UUR, și-a propus să aducă mai aproape de copii universul meșteșugurilor tradiționale, oferindu-le ocazia de a deprinde abilități practice, de a-și stimula creativitatea și de a învăța să lucreze împreună, într-un cadru autentic și educativ.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...