Concurs de recitare a poeziei ucrainene, organizat de UUR-Tulcea

Filiala Tulcea a Uniunii Ucrainenilor din România a găzduit, în ziua 16 februarie, un eveniment cultural deosebit, „Concursul de recitare a poeziei ucrainene”. Desfășurat la Muzeul de Etnografie și Artă din Tulcea, evenimentul a beneficiat de sprijinul logistic oferit de instituție.
Participanții la concurs, elevi din diverse școli din județul Tulcea, și anume Școala Gimnazială Letea și Școala Gimnazială C.A. Rosetti cu îndrumătorii Maxim Dorina și Maxim Ion, Școala Gimnazială Sf. Gheorghe cu îndrumătoarele Lisov Irina și Constantin Adriana, Școala Gimnazială Crișan cu îndrumătoarea Gherman Lucica, precum și elevi din municipiul Tulcea de la școlile Alexandru Ciucurencu, Constantin Găvenea și de la Liceul Teoretic Grigore Moisil împreună cu doamna Efimov Maria, au încântat publicul cu poeziile ucrainene alese special pentru acest concurs.
Copiii de la Sfântu Gheorghe au adus și obiecte tradiționale specifice zonei lor de proveniență, pe care le-au oferit muzeului în semn de recunoștință pentru sprijinul acordat. În timpul deliberărilor juriului, toți participanții au creat o atmosferă plină de prietenie, cântând și dansând, momente care, cu siguranță, vor rămâne în amintirea tuturor pentru mult timp.
Aprecieri speciale și mulțumiri au fost adresate Uniunii Ucrainenilor din România, care a susținut financiar nu numai organizarea și desfășurarea manifestării culturale, ci și premiile acordate celor mai talentați copii ucraineni participanți la eveniment.
 

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...